Drumul spre culmi –


„Un sionist, numit Şifrin, a fost închis. În timp ce se afla în închisoare, s-a întâlnit cu un baptist în vârstă de şaptezeci şi doi de ani. “Bunătatea şi curăţia acestui om a făcut o puternică impresie. Chiar şi soldaţii care ne păzeau deveneau mai buni când era el acolo.” Era aproape orb, iar ochelarii îi fuseseră sparţi de un ofiţer care-l interogase. “Îşi împărţea în felul următor venitul câştigat în munca de rob: jumătate pentru fiica lui bolnavă şi 25% pentru biserica lui. Din rest îşi cumpăra pentru el putin zahăr şi pâine si restul îl dădea deţinuţilor bolnavi din lagăr. ”Şifrin i-a spus că are o Biblie şi că este gata să-i citească din ea. Într-o seară baptistul a venit la el. Îşi schimbase cămaşa şi se pieptănase cu mare grijă. “Citirea din Cuvântul lui Dumnezeu este o sărbătoare.” Evreul i-a citit creştinului din Isaia. La un anumit moment, acesta l-a întrerupt: “Ai făcut o greşeală în citire.” Era adevărat. “Cunoşti textul pe de rost?” “Desigur.” “Atunci de ce să ţi-l mai citesc?” “Pentru că citirea Scripturii este o bucurie şi îmi dă gânduri noi.” Recunoaştem valoarea unui lucru doar atunci când nu îl avem. Să învăţăm valoarea reală a Scripturii de la aceia cărora le lipseşte, şi să o cercetăm cu grijă.”
„Scriptura nu poate fi desfiinţată.”- loan 10:25 „

Richard Wurmbrand (Romanian)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.