Arhiva zilnică: ianuarie 30, 2023

Dumnezeu să mângâie familia Pantea!

Mâine seară serviciul de priveghi va avea loc la ora 19, la Biserica Penticostală din Izvin. Serviciul de înmormântare va avea loc miercuri la ora 13 în aceeași locație. Va invitam sa mijlociți și sa va rugați pentru cei 8 … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Dumnezeu să mângâie familia Pantea!

Drumul spre culmi –

„Se spune că singurul supravieţuitor al uni naufragiu a fost aruncat de furtună pe o insulă nelocuită. După o vreme a reuşit să-şi construiască o colibă, în care şi-a pus tot ce a reuşit să salveze de pe vasul scufundat. … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Drumul spre culmi –

Bucurie la Muntele Sionului Ghioroc.

Cu ajutorul lui Dumnezeu se împlinesc zece ani de existență a Bisericii anul acesta. Am traversat perioade grele și foarte grele, dar am avut și momente frumoase în care am văzut mâna lui Dumnezeu la lucru. O să povestim mai … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Bucurie la Muntele Sionului Ghioroc.

Rugăciune pentru Misiune

Plini de încredere că Dumnezeu este cu noi, am plecat spre Tanzania pentru a pune bazele unei stații de radio creștin. Fie ca mesajul Evangheliei să atingă cât mai multe inimi, iar Tanzania, și, de ce nu, întreg continentul african … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Rugăciune pentru Misiune

Istorie Penticostal- Serviciu de Ordinare la Biserica Învierea, Oradea

Câteva momente surprinse duminică în timpul slujbei de ordinare de la Biserica Învierea. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru timpul deosebit pe care l-am petrecut în Casa Lui! Biserica Învierea Oradea

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Istorie Penticostal- Serviciu de Ordinare la Biserica Învierea, Oradea

Sărbătorim veștile bune care ne vin din partea familiei Furdui din Germania

Sărbătorim veștile bune care ne vin din partea familiei Furdui din Germania. Vă mulțumim tuturor celor care ați susținut acest demers în rugăciunile și în mobilizarea practică!Redăm mai jos comunicatul transmis de familia Furdui: Î𝘯 𝘪𝘴𝘵𝘰𝘳𝘪𝘢 𝘧𝘢𝘮𝘪𝘭𝘪𝘦𝘪 𝘍𝘶𝘳𝘥𝘶𝘪 𝘻𝘪𝘶𝘢 𝘥𝘦 … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Sărbătorim veștile bune care ne vin din partea familiei Furdui din Germania

Evanghelizare Biserica Golgota, Naideș

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Evanghelizare Biserica Golgota, Naideș

SONETUL UNUI PSALM PASTORAL

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic. Ps.23:1 Prin văi adânci sau grohotișuri sumbre,Pe cărări blânde sau întortocheateCu pas neșovăielnic voi străbatePășunile, printre lumini și umbre Eu nu mă tem, căci Domnul e cu mine!El e Păstorul … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la SONETUL UNUI PSALM PASTORAL

Suntem alături de familia Pantea! Fratele Iosif Pantea (1940-2023) a plecat în veșnicie.

Moartea este o realitate! Dureroasă însă ne confruntăm cu ea zi de zi! Trebuie să ne punem nădejdea în Dumnezeu și în aceste momente grele să nădăjduim în puterea lui. Tatăl, fondatorului și președintele Misiunii Hristic, a plecat ACASĂ la … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Suntem alături de familia Pantea! Fratele Iosif Pantea (1940-2023) a plecat în veșnicie.

Vizionează „Grup Bujac – Ne-om vedea in dimineata” pe YouTube

https://youtu.be/mwW0zrcJhtE

Publicat în Uncategorized | Comentarii închise la Vizionează „Grup Bujac – Ne-om vedea in dimineata” pe YouTube