Un lucru frumos pentru Domnul

Frumusețea este un termen abstract, uneori atât greu de definit, ale cărui aspecte sunt legate de gusturile omului. Ce e frumos pentru mine nu trebuie să fie neaparat frumos și pentru altul. Ce e frumos pentru unul este urât pentru altul. Frumusețea depinde de gust, percepție, emoție, și ca orice apreciere emoțională, stabilirea „frumosului” este de natură subiectivă.

Iubim frumosul, suntem încântați să-l privim. Nu trebuie să fi un romantic incurabil, ca să privești un apus de soare, să asculți susurul cristalin al apei. Orice om iubește frumosul, tot ceea ce a creat Dumnezeu este perfect, desăvârșit, frumos!

Dumnezeu apreciază la rândul Lui frumusețea, și asta pentru că El este Frumusețea Perfectă…

Și oamenii pot creea frumusețea, o pot pune în versuri, o pot sculpta în marmură, o pot transpune în culori!

Biblia ne relatează o întâmplare pe care Domnul o concluzionează folosind următoarele cuvinte: „Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine” (Mat. 26:10).
Privind scena, mă întreb azi ce lucru frumos fac pentru Domnul? Pot face ceva?
Cu siguranță că da!

1. Caută unitatea cu sfinții! Este FRUMOS!
„Iată, ce plăcut şi ce frumos este să locuiască fraţii împreună” (Ps.133:1)


2. Laudă-l pe Dumnezeu! Este FRUMOS!
„Lăudaţi pe Domnul!
Căci este frumos să lăudăm pe Dumnezeul nostru,
căci este plăcut şi se cuvine să-L lăudăm” (Ps.147.1)


3. Trăiește făcând cinste Stăpânului! Este FRUMOS!
„Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;”

Lista e încă deschisă, însă dragul meu, atunci când vrei să faci ceva frumos pentru Dumnezeu fii atent:
1. Un lucru frumos te va costa, mult!
Ești gata să plătești prețul? Indiferent de cost sau sacrificiu se merită!


2. Când vrei să faci ceva frumos, cei din jur te vor descuraja spunând: „ce rost are risipa aceasta ?” Nu-i bagă în seamă. Dumnezeu știe intenția ta, dorința inimii tale. Lucrează pentru El, nu pleca urechea la cârcotași. Când stai la îndemâna Domnului, când te mistui pe altar, nu risipești ci aduni!


3. Atenție la soluțiile celor de pe margine: ”Mirul acesta s’ar fi putut vinde foarte scump, şi banii să se dea săracilor.“ (Mat. 26:9)


De fapt lor nu le păsa de săraci… Există acest paradox ce reflectă răutatea inimii și se manifestă atunci când cineva are o idee și o aplică iar ceilalți, supărați că nu au venit ei cu ideea oferă „soluții”!

Este frumos să lucrezi pentru Dumnezeu! El nu uită ce faci pentru El!

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.