Izbăvirea?

Plete de aur soarele-și desface,
Foc, limbi de foc la apus,
Cu ele, mai trage o semnatură
Și mîine veni-va , cum Domnul a spus.
Fâșâie umbra grabită s-ajungă,
Aduce răcori din cămările-i știute,
Înnegrite căpițe-și dau miresme de fân pe-ntrecute.
Larmă de gâște zoresc să ajungă,
La locul sortit de odihnă,
Păsări se-ascund, se cuibăresc,
Și omul se-gândește la tihnă.
Valuri de aur, luna și-arată,
Fața-i la fel, palidă ca și-altă dată,
Norii-și dansează plutirea în jur s-o susțină ,
Purtând în ei trista lunii-lumină.
Câte-un buhai se trezește cântând sau,
Prietenii nopții și-i cheamă ,
Pruncii-s-nveliți de cuminții părinți
În rugăciuni să adoarmă.
Mi-e cerul, ieșirea și casa și poarta
Pe care eu intru-n iubiri,
Chem; stele, toiage, care, luceferi
Și mă duc… cu ei … cer-colindând…
Aduc aceleași miresme la Poarta cea Mare
Și lacrimi aduc,
De la acei plecați dincolo de zare
Și-n urmă … sughițuri de lacrimi se-ncurc.
Îmi pun-ncetișor mireasma-povara,
Iar lacrimile lor mi se preling,
Privește -n tristețe Stăpinul cu milă
Se uită la min-suspinând,
Izbavirea? mă-ntreabă.
O simt ca pe-o șoaptă, spusă-n surdină,
Așteapt-o, vine-n curând!

SANDA TULICS

Din Albumul: „Foșnet Stelar“

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Izbăvirea?

  1. A republicat asta pe Dumnezeu e în control.

    Apreciază

Comentariile sunt închise.