Domnul este Păstorul meu… de aceea caut să umblu pe calea plăcută Lui

„Domnul întărește pașii omului, când Îi place calea lui; dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână” (Psalmul 37:23, 24).

Biblia ne spune că sunt multe căile care îi pot părea omului ca fiind bune. Spre exemplu, David a crezut că e bună calea de a merge la filisteni pentru a scăpa de împăratul nebun care era pe urmele sale și care căuta să-i ia viața. Practic, a fost oarecum o cale bună, din moment ce după ce-a mers pe ea, Saul a încetat să-l mai caute. Însă calea aceasta pe care David a mers s-a dovedit a fi în cele din urmă o cale care l-a adus în niște probleme și mai mari, până acolo că oamenii care îl însoțeau căutau să-i ia viața. Deci, calea aceea, care deși inițial a părut a fi una bună, s-a dovedit în cele din urmă a fi una extrem de greșită și de rea.

Și pentru noi astăzi sunt o mulțime de căi care, cel puțin la început, par a fi bune sau par a aduce o anumită plăcere. Crezi că la întâmplare o mulțime de adolescenți aleg calea răzvrătirii? Nicidecum! Acea cale, în primă instanță le aduce anumite plăceri și împliniri. Oare la întâmplare anumiți oameni aleg calea desfrâului, alcoolului, drogurilor, țigărilor și a o mulțime de alte vicii? Nicidecum! Toate acestea, la început, aduc o oarecare plăcere și/sau împlinire. Însă plăcerea acestora nu este decât o plăcere temporară care în cele din urmă duce la despărțirea veșnică a omului de Dumnezeu. Dar de calea compromisului ce putem spune? Compromisul pare a aduce o soluție imediată la o situație dificilă (copiere la examene, fițuici, mită, șantajare și o mulțime de astfel de lucruri). Însă tot ce face compromisul este să-i murdărească mâinile omului care este îndemnat să ridice mâini curate spre cer.

Așadar, nici calea compromisului nu este o cale care să-i fie plăcută lui Dumnezeu. Aceste multe căi care pot părea bune omului, spune înțeleptul, duc la moarte. Dar care este calea plăcută Lui? Calea îngustă, calea credinței. Această cale este calea Lui. Iar calea Lui sigur Îi este plăcută. Ce înțeleg din adevărul menționat de psalmist în textul meditației noastre de astăzi este că omului care se află pe calea Domnului, Dumnezeu îi oferă toate resursele necesare pentru a putea înainta. Domnul este acela care întărește pașii unui astfel de om.

Însă înaintarea pe calea credinței nu este lipsită de căderi. Acest lucru nu-L ia prin surprindere pe Dumnezeu, deoarece El știe din ce suntem făcuți. Psalmistul continuă să prezinte credincioșia Păstorului nostru. Atâta vreme cât suntem pe calea Lui, chiar și atunci când cădem (din cauza nevegherii), nu trebuie să cădem pradă descurajării, deoarece El, Păstorul nostru, ne este alături și este gata să ne apuce de mână și să ne ridice.

Iată frumusețea Evangheliei: Nu sunt mântuit datorită vreunui lucru bun pe care Dumnezeu l-ar fi văzut în mine. Calea credinței este calea Lui. Omul care merge pe această cale are toate resursele necesare înaintării puse la dispoziția lui. Și când se întâmplă să cadă, să nu descurajeze, ci să apeleze la ajutorul lui Dumnezeu. Mă rog ca aceste adevăruri să fie o mângâiere și o încurajare pentru fiecare dintre noi.

Stoica Timotei

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.