Despre viață…

Viață mai lungă sau mai scurtă, tot se va sfârși când va veni ziua aceea. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu fiecare zi având 24 de ore. O singură zi în viață e mai scurtă, și aceea e ultima. Nu moartea trebuie să fie frica omului ci faptul că nu a reușit să trăiască înainte de venirea ei. Unii sunt deja morți umblând printre noi. Dacă trăiești fiecare zi ca fiind ultima într-o zi vei avea dreptate: va fi ultima. Nu trăi fiecare zi cu frica morții, însă trăiește fiecare zi pregătit să te întâlnești cu ea. Fericit va fi acela care, la sfârșit, va fi împlinit și bucuros de ce a lăsat în urmă. Trăirea cu Hristos este un fel de “ murind vei muri” combinat cu “trăind vei trăi”. Nu prea contează cum mori, contează cum ai trăit. Moartea este momentul care ne învață care sunt lucrurile sau oamenii pentru care s-a meritat să trăiești. Cu fiecare inspirație de apropiem de sfârșit și totodată de un nou început. Cu cât ești mai conștient că ești trecător cu atât mai mult te vei pregăti pentru veșnicie. Ai grijă cum trăiești viața, nimeni nu a scăpat viu din ea. Romani 14:8 – „Căci, dacă trăim, pentru Domnul trăim şi, dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.” Moartea pentru un credincios înseamnă să adormi în brațele lui Hristos și, când te-ai trezit, să vezi că ești acasă. Nu am auzit pe nimeni să îi fi părut rău că a fost creștin, că a crezut în Dumnezeu, pe patul morții. Moartea, pentru un credincios este parte a vieții, nu sfârșitul ei. Un om înțelept știe că nu este pus să aleagă între viață și moarte ci între viață și viață. Toți vom trăi veșnic, contează unde. Ai grijă cum trăiești și Domnul va avea grijă cum ai să mori și unde ai să te odihnești. În ultima zi, credinciosul spune “noapte bună” aici și “bună dimineața” dincolo. E fericit omul care moare nu fără dureri, ci fără regrete și îndoieli. Cei care nu se tem să păcătuiască, într-o zi, se vor teme să moară. Poate că moartea este regina fricii, însă Hristos este Regele regilor! Să lăsăm nădejdea cerului să stăpânească frica morții.

https://www.facebook.com/100005959189080/posts/1956307014577919/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.