Punga refugiaților

După patru nopți petrecute în camerele din spatele bisericii, amenajate cu saltele pentru ei, refugiații din Ucraina se despărțeau de noi. A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată. Toți membrii grupului erau surdo-muți, dar ne-am înțeles bine. N-am crezut vreodată că voi instala pe telefon o aplicație care să traducă cuvintele rostite de mine în limba ucraineană. După câteva zile de grijă și atenție din partea comunității noastre a venit ziua de duminică. Ce duminică…! Nu le-am spus și nici nu le-am cerut să vină la timpul de închinare, mai ales că bariera de comunicare era una dublă. Dar sâmbătă seara, după cină, m-au întrebat cum să se îmbrace pentru slujbă și la cât începe! O familie din biserică a petrecut o parte din noaptea de sâmbătă traducând cu ajutorul aplicațiilor mobile toate cântările ce urmau să fie cântate în comun. Dimineața le-au adus printate pe foi și le-au dăruit refugiaților. În timpul predicii, pe monitor s-au afișat scurte propoziții care surprindeau ideile mari ale mesajului meu… După slujba de seară i-am condus la gară.

În timp ce așteptam trenul internațional care merge spre Viena, privirile mele au căzut de nenumărate ori peste sacoșa de plastic aflată pe gresia rece. M-am mutat împreună cu familia de mai multe ori până acum, dar întotdeauna am luat obiectele importante din casă: mobila, electrocasnicele, hainele și cărțile. Dar acum, realitatea la care participam părea un vis din care aș fi vrut să mă trezesc: patru adulți și șase copii, unii cu un mic rucsac în spate, iar în mijlocul grupului stătea sacoșa cu sandwichuri și câteva dulciuri pentru copii. Un prieten care mă însoțise la gară a rămas și el marcat de punga refugiaților: „uite cu ce poți să te alegi după o viață…!”. Au fost și alte voci pe care le-am auzit mai ales pe social media, din partea unor oameni plini de milă, largi la inimă și darnici: „românii noștri sunt cu milioanele plecați din țară și Europei nu-i pasă, de ce să ne sacrificăm pentru refugiații din Ucraina?” și: „Avem și noi săracii noștri, de ce să-i ajutăm pe ei?”.

În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu a primit legi clare cu privire la grija față de străini: „să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini…”. În Noul Testament, Biserica a manifestat aceeași grijă socială față de aceleași categorii de persoane (văduve, orfani, străini), inclusiv față de bolnavi. Punga pe care am imortalizat-o într-o fotografie pe telefonul meu mi-a revenit frecvent în minte în zilele următoare… și deodată în mintea mea au străfulgerat două din textele Evangheliei, cuvinte rostite de Cristos, pe care care le „auzeam” ca o voce puternică.

Iuda și alți ucenici erau tare indignați că se risipise o sumă imensă pentru a spăla picioarele lui Cristos: „Ce rost are risipa asta… s-ar fi putut economisi mulți bani și să se dea săracilor noștri români…”. Spuneau lucrul acesta nu pentru că purtau grijă de săraci, ci pentru că erau zgârciți și nemiloși. Pe săracii români îi aveți totdeauna cu voi, dar pe ucrainenii refugiați nu îi aveți totdeauna!

Vindeți ce aveți și dați milostenie. Faceți-vă rost de pungi care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie armata rusă și unde nu le mănâncă bombele. Căci unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră!

David Goran, pentru Edictum Dei

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/4546379802135144/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.