„David sfârșise de vorbit cu Saul. Și, de atunci, sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el” (1 Samuel 18:1).

Suntem ființe sociale. Avem nevoie să interacționăm unii cu alții. Aceste cuvinte vin din partea unui introvertit ca mine. Da, cu toate că sunt introvertit și câteodată am momente când simt că-mi este imposibil să păstrez legătura cu unii sau cu alții, îmi dau seama cât de importante, ba chiar de vitale, sunt prieteniile noastre.

Prieteniile fie ne doboară, fie ne ridică. Biblia e cât se poate de categorică în această privință. În popor este vorba: „Spune-mi cu cine te-nsoțești, ca să-ți spun cine ești.” Apostolul Pavel ne avertizează de faptul că tovărășiile rele strică obiceiurile bune. În ceea ce privește anturajele, e nevoie de înțelepciune atunci când le alegem, pentru că acestea ne influențează felul în care ne trăim viața.

În ce privește prieteniile, e bine să știm că sunt mai multe feluri. Spre exemplu, sunt unele prietenii conjuncturale. Ajungi să cunoști anumiți oameni în anumite contexte date. Iar prieteniile acestea nu trec dincolo de conjunctura lor. Spre exemplu, în mare parte colegii de serviciu. Am încercat cu ani în urmă să forțez puțin limitele unei astfel de relații în mod special cu un coleg. Am fost rănit de răceala lui și mi-a luat ceva vreme până mi s-a vindecat rana și mi-am dat seama că relația aceea nu va trece niciodată dincolo de conjunctura în care ne aflam. Da, ne înțelegeam bine, însă relația noastră nu trecea dincolo de programul de lucru. Aici aș ajunge mai ușor la un alt tip de relații, anume relațiile forțate. Cumva există și ele. Acestea au loc atunci când doar unul dintre cei doi se interesează de celălalt, îi scrie, îl bate la cap, îi arată că-i pasă de el, dar din partea celuilalt vin doar răspunsuri reci, seci și foarte rare. Totuși, ce-i interesant este că uneori răspunsurile celuilalt par a veni tocmai în momentul când acesta ar vrea să renunțe.

Însă pe lângă aceste prietenii mai există una. Aceea este acea prietenie pe care, de regulă, n-o cauți, însă care se formează în mod natural. În adolescența mea mi s-a întâmplat acest lucru. Restul este istorie. Mai mult, prietenia aceasta poate veni din partea a tot felul de oameni. Spre exemplu, cu ceva ani în urmă am trecut prin niște situații grozav de grele care mi-au trântit psihicul de toți pereții până mi l-au doborât cu totul la pământ. Persoana de la care așteptam puțină înțelegere sau comunicare nu spunea nimic, însă se aștepta să-mi îndeplinesc responsabilitățile din slujire la fel ca până atunci, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Atunci Domnul mi-a scos în cale un păstor care m-a cucerit cu sinceritatea, deschiderea și prietenia lui.

Domnul este Păstorul nostru și El cunoaște nevoile pe care le avem. De aceea, El alege momente în care scoate anumiți oameni în viața noastră pentru ca problemele pe care le avem să pară mult mai ușoare. Oamenii pe care Dumnezeu îi aduce în viața noastră sunt oameni care ne încurajează să-L urmăm pe El, să nu descurajăm, ci să înaintăm cu curaj, știind că Domnul deține controlul tuturor lucrurilor.

Când a fost ultima dată când I-ai mulțumit lui Dumnezeu pentru prietenii adevărați pe care El i-a adus în viața ta? Ești tu un astfel de prieten pentru cei din jurul tău?

Stoica Timotei