Într-una din cărțile sale, Tony Campolo povestește că dorea să participe la serviciul funeral al unei rude mai îndepărtate. La casa funerală a intrat din greșeală într-o capelă în care, lângă sicriu era o singură femeie în vârstă. Văzând singurătatea femeii într-un moment atât de tragic, Tony a hotărât să rămână alături de ea. A plecat cu bătrânica și la cimitir. A stat oferindu-i brațul de sprijin până la sfâșitul slujbei. Când preotul a plecat, Tony a încerct să se explice.
-„Nu l-am cunoscut pe soțul dumneavoastră, dar cred că a fost un om bun!”
Femeia l-a strâns puternic de braț.
-„Știu că nu l-ai cunoscut. Nu-mi amintesc să te fi văzut vreodată. Dar asta nu contează. Nici nu știi cât a însemnat pentru mine ceea ce ai făcut azi!”
Fiecare suntem singuri în suferințele noastre. Prietenii lui Iov pe care îi condamnăm pentru vorbele lor lipsite de sensibilitate și compasiune, au stat totuși șapte zile și șapte nopți alături de Iov, fără să scoată nici măcar un singur cuvânt. Au dovedit prin prezența lor solidaritatea cu Iov în suferințele lui.
Cât de dureroasă poate fi realitatea sentimentelor celor de lângă noi care sunt de multe ori incapabili de o simplă prezență. Fără cuvinte. Fără acțiuni.

Sursa 

Un gând