Am crescut ca musulmană practicantă și am rămas una pentru aproape jumătate din viață. Am mers la madrass, adică la școala islamică, și am memorat părți extinse din Coran. Când eram copil, am trăit în Mecca o vreme și frecventam des Moscheea Sfântă. Când eram adolescentă, am simpatizat cu Frăția Musulmană.

La 22 de ani, în timp ce familia mea locuia în Kenya, tatăl meu mi-a aranjat căsătoria cu un membru al familiei extinse, un bărbat pe care nu îl întâlnisem niciodată. Am fugit, am ajuns în Olanda, am studiat acolo și, în final, am fost aleasă membru al Parlamentului Olandez. Acum trăiesc în Statele Unite.

Pe scurt, am văzut Islamul din interior și din exterior.

Cred că o reformă în Islam este necesară și posibilă. Și doar musulmanii pot face din această reformă o realitate. Dar noi, în Occident, rămânem pe margine, ca și când rezultatele acestei încrâncenări nu ar avea nimic de a face cu noi. Dacă jihadiștii câștigă și speranța unui Islam reformat moare, restul lumii va plăti un preț teribil. Atacurile teroriste din New York, Londra, Madrid, Paris și multe alte locuri sunt doar un trailer la ce ar putea urma.

Din acest motiv, cred că este naiv să insistăm, așa cum o fac liderii occidentali de obicei, că actele de violență comise în numele Islamului pot cumva să fie divorțate de religia însăși. Pentru mai mult de un deceniu, mesajul meu a fost simplu: Islamul nu este o religie a păcii.

Când afirm asta, nu vreau să spun că credința musulmană îi face pe toți musulmanii violenți. Asta cu siguranță nu este cazul: există multe milioane de musulmani pașnici în lume. Ceea ce spun este că chemarea la violență și justificarea ei sunt afirmate explicit în textele sacre ale Islamului. Mai mult, acestă violență validată teologic este prezentă și poate fi activată împotriva oricărei ofense, incluzând – dar fără a ne limita la – adulter, blasfemie, homosexualitate și apostazie – anume de a părăsi Islamul.

Aceia care tolerează acestă intoleranță o fac pe pielea lor.

Ca cineva care știe cum este să trăiești fără libertate, privesc cu uimire cum cei care se numesc liberali și progresiști – oameni care susțin că ar crede cu atâta înflăcărare în libertatea individuală și drepturile minorităților – fac cauză comună cu forțele din lume ce pozează vădit în cele mai mari amenințări la adresa acelor libertăți și a acelor minorități.

În 2014, am fost invitată să accept o diplomă onorifică de la Brandeis University pentru munca depusă pentru drepturile femeilor în lumea musulmană. Invitația a fost retrasă după ce profesorii și studenții au protestat împotriva criticii mele la adresa Islamului. „Dezinvitarea” mea ulterioară, așa cum a ajuns să fie numită, nu a fost vreo favoare adusă musulmanilor – dimpotrivă. Etichetând examinarea critică a Islamului drept inerent „rasistă”, facem șansele de reformă să scadă drastic. Nu există limite la criticile aduse creștinismului în universitățile americane…sau oriunde atundeva, de fapt. De ce ar trebui să existe pentru Islam?

În loc să deformăm tradițiile intelectuale vestice așa încât să nu îi ofensăm pe cetățenii musulmani ce ne sunt vecini, trebuie să apărăm ambele tradiții și pe dizidenții musulmani care se supun unor riscuri imense pentru a le promova.

Imaginați-vă o platformă pentru dizidenți musulmani care ar comunica prin YouTube, Twitter, Facebook și Instagram. Aceștia sunt musulmanii pe care ar trebui să îi susținem – atât de dragul nostru, cât și de dragul Islamului.

În Războiul Rece, Occidentul a celebrat dizidenți precum Alexander Solzhenițîn, Andrei Saharov și Václav Havel, care au avut curajul să conteste sistemul sovietic din interior. Astăzi, există mulți dizidenți care chestionează Islamul, dar Vestul fie îi ignoră, fie îi cataloghează drept „nereprezentativi”. Asta e o greșeală gravă. Reformatori precum Tawfiq Hamid, Asra Nomani & Zuhdi Jasser și mulți alții trebuie susținuți și protejați. Ei ar trebui să fie la fel de cunoscuți ca Solzhenițîn, Saharov și Havel în anii ‘80.

Dacă susținem cu adevărat libertatea politică, socială și religioasă, atunci nu putem, cu conștiința curată, să îi dăm Islamului o pașaport universal de liberă trecere pe motive de sensibilitate multiculturală. Trebuie să le spunem musulmanilor care trăiesc în Occident: dacă vreți să trăiți în societățile noastre, să vă bucurați de beneficiile lor materiale, atunci trebuie să acceptați că libertățile noastre nu sunt opționale.

Islamul se află la o răscruce de reformare sau autodistrugere.

La fel și Occidentul.

Un text de Ayaan Hirsi Ali, de la Harvard University, pentru Prager University.

https://www.facebook.com/294648260641674/posts/3878883588884772/?d=n