În umbre mor în sărăcie oameni,
Străini de lumea care o avem,
Necunoscând iubirea din Golgota,
Răscumpărarea lor pentru etern.

În umbre mor robiți de a lor patimi,
Copiii lor de foame se chircesc,
Obrajii le sunt veșnic uzi de lacrimi
Suspinul e un hău în care cresc.

Și ochii lor… Cu-atâta rugăminte,
Se-nalță triști spre mâinile ce au.
Ai vrea o clipă să le fii părinte,
Să-i strângi la piept, să-i scuturi de amar.

Străini, plecați departe, fără casă,
Visând mereu un trai, un loc mai bun,
Atâția tineri și-au ciuntit din aripi
Și sunt o slugă la străin stăpân.

Ne-am depărtat de frați, de rude, prieteni,
Însingurându-ne speram mereu,
Că vom urca odat’ mai sus pe trepte,
Fără credință-n Sfântul Dumnezeu.

O! Țara mea, ce nu aș da ca astăzi,
Să nu mai plângi în ochii de copii,
Să nu-ți mai fie dor de a ta mamă,
Să nu mai speri singur-a reuși!

Ei n-ar jertfit o pâine pentru alții,
Ce dau e un spectacol anunțat.
Nu mai spera la oameni bunătate!
C-ai tot sperat și nimeni nu ți-a dat.

Ne-a dat viața, ne-a dat libertate.
Cândva, ‘ntr-un glas, că-i viu Îl proclamai.
Acum tu ești pustie și oloagă,
Azi ai uitat la cine te rugai…

Azi România geme de durere,
Refuză mâna Celui ce-a iubit-o.
Cu alte lanțuri ne-a legat robia,
Iar noi în nepăsare am primit-o.

Te cheamă încă, țara mea iubită,
Să te întorci, să te mai rogi o dată:
„O, Tatăl nostru! Vino, izbăvește,
Românii toți din lumea-ntreagă roată!”

„Iată vin zile, zice Domnul, când voi ridica lui David o Odraslă neprihănită. El va împărăți, va lucra cu înțelepciune și va face dreptate și judecată în țară.

Ieremia 23:5

Versuri: Tabita Curaciuc