Fratele păstor Mihuț Mihai a plecat ACASĂ la Domnul. Dumnezeu să mângâie familia îndoliată!

Biserica Creștină Baptistă Speranța Reșița anunță cu adâncă durere plecarea în veșnicie a fratelui păstor Mihai Mihuț, vineri 13 noiembrie 2020, la vîrsta de 70 de ani. Serviciul de înmormântare va avea loc sâmbătă 15 noiembrie, orele 15.00 la Cimitirul Municipal Rulikowski din Oradea. Datorită restricțiilor impuse de autorități la acest serviciu vor putea participa doar familia și slujitorii care vor oficia serviciul de înmormântare. În măsura posibilităților serviciul de înmormântare va fi transmis online pe pagina de facebook a bisericii Speranța.

Fratele Mihai Mihuț a păstorit Biserica Speranța din Reșița timp de 14 ani, de la înființarea bisericii și până s-a pensionat, în anul 2016. Deși după pensionare s-a mutat la Oradea a continuat să viziteze biserica și să o slujească ori de câte ori a avut ocazia. Ultima sa părtășie împreună cu biserica Speranța a avut loc duminică 5 iulie 2020 când a oficiat și Cina Domnului.

Domnul l-a folosit pe fratele păstor Mihai Mihuț ca o binecuvântare pentru lucrarea Sa din Reșița timp de 36 de ani. A construit două mari și frumoase Case de Rugăciune (a bisericii Nr.1 și a bisericii Speranța) și a zidit spiritual biserica Domnului prin Cuvânt, Conducere și Consiliere. A avut un aport considerabil la mântuirea multora dintre membrii bisericii baptiste din Reșița și ne-a fost alături atât în momentele bune, de bucurie, cât și în cele triste, de suferință și necazuri.

A fost dedicat lucrării la care Domnul l-a chemat încă din tinerețe și a luptat pentu păstrarea și promovarea doctrinei baptiste și pentru predicarea nealterată a Cuvântului lui Dumnezeu.

Ne rugăm ca Domnul să mângâie prin Duhul Sfânt familia îndurerată., să-i întărească prin nădejdea revederii și să-i binecuvânteze cu pacea Sa care întrece orice pricepere.

În așteptarea zilei învierii rostim în dreptul fratelui păstor Mihai Mihuț cuvintele pe care Domnul le spune slujitorului Său Daniel la Daniel 12:13.”Iar tu, du-te, până va veni sfârşitul; tu te vei odihni şi te vei scula iarăşi odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor.”

https://www.facebook.com/1566299223647878/posts/2842016329409488/?d=n

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.