În premieră pe țară, Muzeul Bibliei a fost inaugurat, marți seara, la Timișoara

În premieră pe țară, marţi 2 aprilie, la ora 18.00, la Centrul Multifuncțional din Bastionul Theresia, administrat de CJ Timiș, a avut loc inaugurarea oficială a unei inedite expoziții cu peste 500 de exemplare ale Bibliei, în diverse ediții, limbi și dimensiuni.

Muzeul Bibliei este realizat de Asociația „Renașterea Familiei”, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și cu Mitropolia Banatului. Acesta cuprinde fragmente din ediții vechi, manuscrise și informații despre locul și modul în care au fost scrise.

Ionel Tuțac a explicat cum a apărut acest muzeu al Bibliei la Timișoara:

”E o inițiativă unică în România, care contribuie alături de alte evenimente la promovarea Timișoarei ca și Capitală Culturală Europeană, dar ca și capitală spirituală a țării noastre. Această carte a devenit pentru mine deosebit de prețioasă încă din copilărie. În 1991, am avut ocazia să vizitez Muzeul Cărții de la Ierusalim unde am văzut o parte din sulurile de la Marea Moartă, care atestă faptul că Biblia este autentică. În 1999, am ajuns la New York unde am vizitat Societatea Biblică americană, unde ca arhivar lucra o timișoreancă și mi-a dăruit câteva dintre Bibliile ce le avea ea. În urmă cu câțiva ani, am vizitat Muzeul Bibliei de la Washington, cel mai mare muzeu biblic din lume. O investiție de peste 500 milioane de dolari. Am fost de trei ori acolo și așa a apărut ideea de a promova mai mult această carte. Am organizat și câteva expoziții cu Biblii în școlile din Timiș, Arad și Caraș Severin. Am văzut interesul copiilor și al tinerilor pentru cuvântul lui Dumnezeu, pentru Biblie, și am decis că este momentul potrivit să fac acest muzeu la Timișoara”, a spus Ionel Tuțac.

Episcopul Alexandru Mesian a dăruit muzeului Biblia de la Blaj, ediția 2000, iar cu acest prilej, a spus: ”Biblia este un centru care ne adună pe toți creștinii, indiferent de confesiune, aceasta este o carte foarte importantă pentru noi oamenii în pelerinajul spre eternitate. Biblia de la Blaj a fost scrisă în 1795 în caractere chirilice, dar acum a fost transcrisă pe o pagină în latină și pe o pagină în chirilică. E o lucrare monumentală și a apărut cu prilejul anului jubiliar 2000. Cartea este un obiect de muzeu și o dăruiesc Muzeului Bibliei”

Citește mai mult:

https://www.ziuadevest.ro/in-premiera-pe-tara-muzeul-bibliei-a-fost-inaugurat-marti-seara-la-timisoara/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la În premieră pe țară, Muzeul Bibliei a fost inaugurat, marți seara, la Timișoara

  1. Felicitări

Comentariile sunt închise.