După 11 Septembrie, una din companiile care au fost găzduite în turnurile gemene din New York i-a adunat pe toți supraviețuitorii din celelalte companii ai căror angajați fuseseră uciși de atacul terorist să vină pentru o scurtă stare de vorbă.
Unul din lucrurile pe care le-au făcut împreună a fost să-și reamintească ce făcuse fiecare în dimineața de tristă amintire. Nimic deosebit, doar niște „fleacuri”, care au reușit însă să le scape viața:
Șeful companiei a întârziat pentru că a trebuit să fie în dimineața aceea prezent la prima zi de grădiniță a fiului său.
Un altul a întârziat și el pentru că-i venise rândul să cumpere gogoși pentru ceilalți colegi.
O femeie s-a sculat târziu pentru că nu i-a sunat ceasul în dimineața aceea.
Un angajat fusese prins în trafic din cauza unui accident întâmplat pe autostradă.
Un altul pierduse pur și simplu autobuzul.
O femeie a mărturisit că s-a pătat cu mâncare pe rochie și a întârziat pentru că a trebuit să se schimbe.
Altulia nu i-a pornit motorul de la mașină.
Unul s-aîntors din ușă ca să răspundă la telefon și cineva sâcâitor l-a ținut câteva minute de vorbă.
O femeie a povestit că băiatul ei este cam leneș și a trebuit să stea după el ca să ffie sigură că pleacă la școală.
Unul a spus că n-a putut cu nici un chip să găsească un taxi.
Cel care m-a pus cel mai mult pe gânduri a fost unul care a povestit că tocmai își cumpărase niște pantofi noi și l-au ros de i-au făcut bășici la călcâie. A trebuit să se oprească la o farmacie și să cumpere un plasture. Asta i-a salvat până la urmă viața.
De când i-am auzit pe oamenii aceia vorbind, ori de câte ori mi se mai întâmplă să fiu și eu blocat în trafic, să scap un autobuz, să trebuiască să mă întorc din drum ca să răspund la telefon, toate „fleacuri” pentru care mă enervam așa de repede înainte, mă opresc puțimn și-mi sun că mă găsesc exact în locul în care mă vrea Dumnezeu în momentul acela.
Sursă:
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.