S-a întâmplat pe 05 februarie

  
5 februarie este a 36-a zi a calendarului gregorian.

Evenimente
62: Orașul Pompeiia fost lovit de un cutremur catastrofal, cu 17 ani înainte de a fi distrus de erupția Vezuviului.

1535: Apare prima lege specifică referitoare la săraci și aparține Parlamentului din Paris, Franța

1597: Execuția celor 26 de martiri de la Nagasaki, prima execuție a unor creștini în Japonia.

1690: Este încheiat la Sibiutratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir (1685-1693), și Sfântul Imperiu Roman, reprezentat prin generalul imperial Donat Heissler.

1818: Jean-Baptiste Bernadottedevine rege al Suediei și rege al Norvegiei.

1852: Muzeul Ermitajdin Sankt Petersburg, Rusia, unul dintre cele mai mari și vechi muzee din lume, este deschis publicului.

1861: La Sigheteste înființată „Asociația pentru cultura poporului român din Maramureș”

1867: Este încheiat acordul austro-ungar privind crearea statului dualist Austro-Ungaria, în cadrul căruia Marele Principat al Transilvanieiera dizolvat și încorporat Ungariei, desființându-i-se autonomia.

1876: Apare prima revistă română de medicină din Transilvania“Higiena și școala”, editată de Paul Vasici-Ungureanu

1885: Regele Leopold al II-lea al Belgieia înființat Statul Independent Congo în centrul Africii, stat pe care apoi l-a condus ca pe o posesiune personală.

1905: A avut loc premiera piesei “Manasse” de Ronetti Roman, la Teatrul Național din București, cu Constantin Nottaraîn rolul principal

1919: A fost creată compania United Artists(UA), unele dintre cele mai mari studiouri cinematografice ale secolului trecut de cătreCharlie Chaplin, Mary Pickford, Douglas Fairbanks și W. Griffith.

1945: Demonstrații împotriva guvernului Rădescuorganizate și plătite de bolșevici.

1946: Angliași Statele Unite ale Americii recunosc guvernul condus de Petru Groza și reiau legăturile diplomatice cu România.

1971: Aselenizarea navei cosmice americane Apollo 14(a fost lansată la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard).

1979: Are loc premiera filmului “Nea Mărin Miliardar” în regia lui Sergiu Nicolaescu, în rolul principal Amza Pellea.

1983: Anișoara Cușmirrealizează un nou record mondial de sală la săritura în lungime (6,92 m).

1990: A fost înființat la BucureștiMuzeul Țăranului Român, continuatorul muzeului de etnografie, artă națională, artă decorativă și industrială, inaugurat la 1 octombrie 1906.

1991: Franța, Spaniași Italia au semnat protocolul cu privire la elaborarea unui sistem comun de rachete antiaeriene.

2000: Forțele ruse masacrează cel puțin 60 de civili în Novye Aldi suburbie a Groznîi, Cecenia.

2004: Româniaa devenit membră de facto a NATO, toate cele 19 state membre ale NATO ratificând protocolul de aderare.

2015: Tabloul Nafea Faa Ipoipo(“Când te vei căsători?”), pictat de francezul Paul Gauguin în 1892 și care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie.

http://actualmm.ro/memoria-timpului-ce-s-a-intamplat-de-a-lungul-vremii-in-5-februarie/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.