„Nu pentru jertfele tale te mustru: căci arderile de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu voi lua tauri din casa ta, nici țapi din staulele tale. Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munților cu miile lor. Eu cunosc toate păsările de pe munți, și tot ce se mișcă pe câmp este al Meu. Dacă Mi-ar fi foame, nu ți-aș spune ție, căci a mea este lumea și tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor? Oare beau Eu sângele țapilor? Adu ca jertfă lui Dumnezeu mulțumiri și împlinește-ți juruințele făcute Celui preaînalt” (Psalmul 50:8-14).

În ultimele două meditații am privit la faptul că Dumnezeu vorbește, însă pentru ca să auzim vocea Lui, trebuie să căutăm să ascultăm. Iar atunci când El vorbește, El transmite un mesaj. Prin mesajul pe care ni-l transmite, El ne descoperă voia Lui cu privire la viața noastră. Lucrurile n-au stat diferit nici în ceea ce-l privește pe psalmist în textul meditației noastre de azi.

Un lucru pe care l-am observat adesea la mine atunci când citesc anumite pasaje din Vechiul Testament este că ele nu mă afectează sau nu-mi transmit atât de mult cât vor s-o facă. La ce mă refer când spun lucrul acesta? Mă compar cu auditoriul primar. Cine a auzit, cui i-a fost adresat, cine a citit, cine a folosit atunci acel text. Spre exemplu, e uimitor de grăitoare și de puternică chemarea tuturor oamenilor din toate națiunile pământului la a-L lăuda pe Domnul (vezi spre exemplu Psalmul 117). Acum gândește-te că acea chemare a fost făcută în contextul Vechiului Testament, în contextul în care evreii se mândreau că ei sunt poporul sfânt, ales de Dumnezeu, și vedeau de sus celelalte popoare ale pământului.

Acum, un alt lucru care sigur a avut un ecou puternic în urechea, mintea și inima evreului de altădată îl găsim și în acest text. Din nou, putem întrezări puțin din acest aspect doar dacă privim la contextul istoric. E vorba tot de poporul Israel, popor care se afla într-un legământ prin jertfă animalică înaintea lui Dumnezeu. Ține lucrul acesta în minte și mai citește o dată versetele meditației noastre de astăzi. Aștept, nu e nicio grabă. Acum, că ai revenit, poți întrezări puțin din șocul evreului de altădată pe care probabil că l-a avut atunci când a auzit un astfel de mesaj? I se cerea să aducă jertfe animalice, iar acum psalmistul spunea că Dumnezeu nu avea nevoie de jertfe.

Care să fie explicația? Dumnezeu voia să-i facă pe israeliți să conștientizeze faptul că jertfa, dacă este doar un ritual, nu-i ajută absolut la nimic. El voia două lucruri din partea lor: mulțumire (sau recunoștință) și supunere. Îți aduci aminte ce-i spunea Dumnezeu lui Saul prin gura lui Samuel? Că ascultarea face mai mult decât jertfele?

Jertfele pe care le aducem astăzi – un dar oferit cuiva, un act al generozității neașteptat, oferirea sprijinului nostru, punerea la dispoziție pentru cineva aflat în nevoie a unui lucru pe care îl avem (casă, mașină etc.), slujirea celui nevoiaș – pot fi doar o modalitate prin care încercăm să ne mai liniștim conștiința încărcată de atâta vină pe care o simțim în urma anumitor păcate pe care le-am făcut. Ce vrea însă Dumnezeu de la noi? Exact ce-a vrut și de la israeliți altădată: mulțumire pentru toate lucrurile, în toate situațiile din viață și supunere față de El, indiferent de lucrurile prin care trecem (adică supunerea noastră să nu fie condiționată de starea noastră).

Domnul să ne ajute să înțelegem mesajul Său pentru noi și să ne dea dorința și puterea de care avem nevoie pentru a-l împlini!

Stoica Timotei