Promisiune ONORATĂ!

Suntem BINECUVÂNTAȚI, prin credință BIRUITORI! Purtăm în inimă BUCURIA, oferită de Duhul Sfânt și putem oricând să-i BINECUVÂNTĂM chiar și pe vrășmași…

Toate aceste caracteristici, ce însoțesc viața de credință, sunt sădite și rodesc în inima noastră cu ajutorul Duhului Sfânt.

Fără Duhul Sfânt, Dumnezeu ar fi departe de noi… Isus ar fi doar un personaj istoric ce a trăit, cândva…biserica ar fi doar o instituție, iar predicarea o propagandă ieftină…

Suntem MÂNTUIȚI pentru că Duhul Sfânt ne-a sensibilizat și ne-a convins că trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu…

În întristări, Duhul ne MÂNGÂIE, suntem uneori și MUSTRAȚI, pentru că Duhul Sfânt vede păcatul din viața noastră și ne șoptește duios: pocăiește-te!

Când Duhul Sfânt este prezent, Isus își manifestă ÎNDURAREA, Biserica își ÎNDEPLINEȘTE mandatul, iar predicarea este ÎNSOȚITĂ de ungere…

Ioel este un profet al Vechiului Testament, ce a trăit în vremea împăratului Ioas, numele lui, ca de altfel toate numele biblice are o însemnătate profetică (Iehova este Dumnezeu).

Tema principală a cărții este „Ziua Domnului”, o zi pentru care omul trebuie să se pregătească.
Capitolul doi, din această scurtă carte profetică vorbește despre:

PROMISIUNILE lui Dumnezeu- întreaga Scriptură este un tezaur de promisiuni, aici Ioel abordând cel puțin două dintre ele, ce sunt condiționate de …POCĂINȚĂ !

1. Ploaia
Eliade, reputatul istoric al religiilor, sublinia importanța apei în gândirea religioasă a umanității, apa simbolizând totalitatea virtuțiilor.
În Israel se remarcă două feluri de ploi:
-ploaia timpurie (Octombrie, Noiembrie, Decembrie) face posibil semănatul.
-ploaia târzie (Martie, Aprilie, încetând complet în Mai) are rolul de a face să rodească roadele, pregătindu-le pentru seceriș.
Fără ploaie este secetă, iar seceta înseamnă moarte.
Ploaia Duhului este o promisiune
Reală,
Repetabilă,
Revelatoare.

Pentru a beneficia de prezența Duhului în viață trebuie:
Cercetare personală
Cunoștetea lui Dumnezeu, stabilirea de relație personală cu El.
Credință

2. Proorocia
Proorocirea, este o altă promisiune valabilă pentru noi. Definiția acestui dar este dată de Pavel în 1Cor. 14:3 „Cine prooroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mîngâiere.”
Proorocia nu:
-nu este tot una cu slujba de prooroc
-nu trebuie confundată cu predica
-nu aduce completări Bibliei
-nu dă directive păstorului sau Bisericii.

Doamne trimite peste noi, vremuri de trezire!

Cu dragoste, Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

2 răspunsuri la Promisiune ONORATĂ!

  1. Alin Cristea spune:

    Ploia

Comentariile sunt închise.