MIERE DIN STANCA

Cu trista ocazie a trecerii lui Daniel Mladin si inspirat de postarea lui Florian Guler, sunt indemnat sa aduc un elogiu familiei Mladin din Arad. Ma bazez pe realitati petrecute demult, inainte de a fi noi, Descultii, dar pe care cred ca ar fi bine sa le cunoastem si recapitulam.

Am avut privilegiul sa il cunosc pe fr. Mladin „batranul”, om simplu, cu vorba molcoma, pionier al Evangheliei, alaturi de Mihai Iovin, bunicul meu, Ghe. Serban, Ion Truta „batranul” si altii. Sarind peste doua generatii, va spun ca pe Daniel si pe Onisim Mladin, nepotii, i-am cunoscut de cand s-au nascut. Pe Daniel l-am leganat in brate pe cand tatii nostri erau la inchisoare, mama mea era la spital iar eu locuiam temporar in apartamentul sorei Maria, mama lui. Onisim era nabadaios. Mama lui, sora Marina, ne povestea cum ii placea lui sa se urce pe masa sau pe frigider si sa sara. Slava Domnului, a sarit mereu in bratele Lui.

Cei doi au ales drumuri diferite in viata. Onisim a devenit un pastor plin de har. Dar, la servicii funerare, din sufletul lui curge miere. De unde atata dulceata? De la Duhul Sfant, sigur, dar in stupul parintesc!

La miezul noptii din 3 decembrie 1958, securitatea a dat navala in casele celor doiuasprezece familii care se intruneau legal si Il slaveau pe Domnul la Adunarea de pe strada Oituz din Arad. Pistoale intinse. Teroare. Perchzitie amanuntita. Arestari. Au fost arestati si condamnati zece capi de familie, printre care si Aron, tatal lui Daniel. Dar, la casa din Parneava a lui Aurel Mladin, unde locuia si John Ginga, nu au gasit ce cautau. Toata noaptea au sapat si in gradina. Tot nimic. Asa ca l-au arestat doar pe Ginga.

Aceasta a fost marea binecuvantare. Fratele Aurel a devenit tatal adoptiv al nostru, al celor vreo 18 copii ramasi orfani. Nu si-a pierdut nici serviciul, nici el, nici sora Marina. Si din venitul lor, Aurel venea saptamanal cu alimente si incurajari la fiecare dintre mamele ramase vaduve. Il vedeam de departe, pe bicicleta, cu un sac de cartofi pe portbagaj si plase incarcate pe ghidon.

Dupa eliberare, in 1964, fatii s-au raspandit in bisericile din Arad, creind o trezire spirituala nemaintalnita de la instaurarea comunismului. Imi aduc aminte de Aurel Mladin, venind la Sega si luand cuvantul la Scoala Duminecala. A vorbit scurt, lectia fiind despre Ghedeon. A insistat pe faptul ca Ghedeon batea graul in teasc, ca sa-l ascunda de Madian. Si noi suntem in teasc, zicea. Cand am dat mana cu el, mi-a spus: „Domnul este cu tine, viteazule!”

Aron si Aurel Mladin nu au avut nici o functie bisericeasca. Au avut insa una mai inalta. Veneau amandoi pe bicicleta la toate inmormantarile, chiar si cele neoficiate de biserica. Si, cand se lasa seara, dupa ce sicriul era acoperit si doar familiile sfasiate de durere mai zaboveau, se inalta duietul lor mangaietor: „Fii cu mine, acum se-nsereaza,” „Mai aproape Doamne catre Tine,” „Ne-om vedea la cele tarmuri.” Aveau darul mangaierii alinatoare, vocile lor curgand ca un balsam. Incheiau intotdeauna cu cantarea lui Vasilica Moisescu, care se canta azi la inmormantari pe toate meridianele:

Nu mai e nicio-amaraciune
Cand spre cer pleci.
Acolo, toate-s o minune,
Viata fost-a un vis, pot spune,
Fata de veci, fata de veci…

In a treia noapte de Craciun 1978, cand am plecat pentru totdeauna din Arad, amandoi fratii Mladin se aflau in multimea de pe peron, care canta minunat, pe voci. Oni dirija, pana cand a fost legitimat de un militian. Atunci, corul a amutit. Dar, din multime, a continuat sa se auda un duiet sublim. Erau fratii Aron si Aurel Mladin, neinfricati, vitejii Domnului nostru.

Am avut fericirea sa-i reintalnesc, impreuna, inca in viata, in vizita mea la Arad din 2011. Si Aurel mi-a spus acelasi lucru: ” Domnul cu tine, viteazule!”

Multumim lui Dumnezeu ca am avut parte de asemenea parinti si asemenea crestere. A Lui sa fie slava!

https://www.facebook.com/groups/107554519297925/permalink/4583287245057941/