Cifre pastorale îngrijorătoare

Am găsit o imagine interesantă pe internet. Am căutat sursa, dar fără sorți de izbândă până acum.

Destul de multe biserici, cu diferite „culori confesionale”, au promovat-o în Octombrie, când peste Ocean se sărbătorește „Luna păstorului”. În România nu avem încă o asemenea practică, în care să fie adusă în atenție slujirea pastorală (o lună în care, în loc de critică, să promovăm rugăciunea și încurajarea în folosul celor care se ostenesc „în Domnul”, fie că se numesc păstori, prezbiteri, diaconi sau lideri în diverse departamente ale Bisericii).

Câteva observații pe seama cifrelor înaintate:

Pare un procent mare – 97% dintre păstori au fost trădați, răniți sau acuzați pe nedrept de prieteni apropiați, oameni socotiți până atunci de „încredere”. Nu foarte surprinzător, un procent de 78% nu au prieteni apropiați.

– Dacă ai îmbrățișat chemarea conducerii spirituale, pregătește-te să reziști când vei fi trădat, rănit sau acuzat pe nedrept și să te lupți să ai prieteni apropiați, folosind din plin resursa iertării pe care o predicăm adesea.

Nu mai puțin de 70% dintre păstori s-ar lupta cu depresia. Probabil că toate zilele sunt grele, dar duminica seara sau ziua de luni pot să fie mai „negre” decât alte zile.

– Nu lua decizii majore atunci când ești în asemenea situații. Caută compania altor lideri care te-ar putea înțelege și sfătui, recunoaște când treci prin probleme și găsește drumul spre victorie.

7000 biserici se închid în fiecare an. Unele poate chiar trebuie să se închidă, fără să aibă de suferit Împărăția lui Dumnezeu. Altele se închid pentru a se „reinventa”. Sunt probabil mai multe mii de biserici care se înființează în fiecare an, așa că putem spune că, la nivel global, Biserica lui Hristos crește. Nu (mai) vedem atât de clar creșterea în emisfera nordică, dar ea există din belșug mai la sud.

– Întreabă-te ce faci azi și cum investești în viitor pentru ca biserica din care faci parte să prospere evitând pericolul închiderii?

1500 păstori renunță în fiecare lună. Este drept să luăm în considerare și că alții devin păstori, încheie cu bine școli teologice, preiau responsabilitate în biserici locale, pășesc prin credință în slujire… Dar alții renunță, probabil pentru că este prea greu și că vor o viață mai confortabilă și mai puțin complicată.

– Cum crezi că ar putea fi ajutați oamenii care se gândesc să renunțe la slujirea pastorală?

Doar 10% vor ieși la pensie din slujba de păstori. Procentul pare puțin exagerat (calculele lui Robert Clinton – Finishing well – ar fi puțin mai optimiste: aproximativ o treime încheie alergarea bine). Atacurile împotriva liderilor nu „slăbesc” pe măsură ce trece timpul, ci se întețesc, se rafinează, devin mai viclene, mai perfide… până își ating ținta.

– Fii conștient că ești o țintă pentru cel rău. Planifică să sfârșești bine alergarea, prin practicarea disciplinelor spirituale, de la care să nu faci rabat.

80% dintre păstori se simt descurajați. Câteva motive din cauza cărora poate apărea descurajarea sunt următoarele: critica dură din partea membrilor bisericii, oameni care părăsesc biserica, declinul bisericii (numeric și finaciar), conflict între membrii echipei, presiuni din familie, rezistența membrilor la schimbare, presiuni financiare personale, comparațiile cu alți păstori sau problemele nesfârșite ale clădirilor necorespunzătoare pentru lucrarea unei biserici. 1

– Caută contexte în care să fii încurajat să treci cu bine de examenele descurajării. Caută contexte în care să ajuți pe alți lideri descurajați, prin experiența victoriei dobândite în situații similare.

94% din familiile păstorilor simt povara/presiunea slujirii bisericești (copii care nu au voie să fie copii și să greșească, soții care primesc telefoane, critici și sugestii lipsite de bun-simț, presiunea de a fi „în vizorul” celorlalți și, probabil, în discuțiile cu „prăjituri” de la prânzul de duminică).

– Fii conștient de presiunea aceasta și protejează-ți familia de tensiuni inutile (cum ar fi presiunea de a fi perfect). Caută să petreci timp de calitate cu familia, subliniind adesea și privilegiile pe termen lung în familiile liderilor spirituali.

90% dintre păstori lucrează între 55 și 75 ore în fiecare săptămână. Totuși, încă mai există oameni care îi invidiază pe păstori pentru că au „program flexibil” și „mult timp liber” sau că nu „merg la muncă, așa ca toată lumea”.Caută echilibrul între viața de slujire și responsabilitățile personale (ca soț, tată sau prieten). Muncește cu râvnă și propune-ți să faci lucrurile cu excelență, fără să cazi pradă excesului de muncă (adică să devii workaholic).

– Caută să investești în alți oameni care să preia responsabilități de care te ocupi în prezent, iar activitatea organizației să se dezvolte sustenabil, evitând epuizarea liderului.

http://prolider.ro/cifre-pastorale/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.

Un răspuns la Cifre pastorale îngrijorătoare

  1. Ai mila de mine

Comentariile sunt închise.