Pe homosexuali, într-un fel, îi înțeleg. Validarea prin referendum a inițiativei Coaliției pentru Familie privind modificarea Constituției le-ar tăia posibilitatea de a întemeia legal ceea ce ei consideră a fi o alternativă la familia tradițională. Din acest punct de vedere, acțiunile de protest ale comunității LGBT – dacă au un caracter pașnic, se încadrează în normele democrației. Ceea ce nu înțeleg însă, este înverșunarea unor politicieni, lideri de opinie ori reprezentanți ai societății civile care, la nivel declarativ cel puțin, nu sunt de orientare homosexuală, în a contesta legitimitatea unui astfel de referendum.
Un exemplu tipic îl oferă Remus Cernea. Domnia sa, în calitate de cetățean și, în același timp, de membru al Parlamentului României, are dreptul de a-și exprima și susține public convingerile chiar dacă nu sunt conforme cu tiparele religioase, și, ca atare nu îmi propun să îi fac un proces de intenție. Ceea ce nu pot trece, însă, cu vederea este felul neprincipial și incorect din punct de vedere politic în care domnul Remus Cernea promovează drepturile minorității gay. In confruntarea, civilizată, de altfel, pe care a avut-o la recentul marș al comunității LGBT cu teologul Bogdan Grama – căruia presa soroșistă nu i-a dezvăluit nici numele, nici calitatea, lăsând să se înțeleagă că ar fi vorba de un contestatar oarecare de pe stradă – domnul Cernea a afirmat că problema familiei nu poate fi reglementată de Scriptură, care, în opinia dânsului, reprezintă o ficțiune, ci de Declarația Universală a Drepturilor Omului elaborată de Organizația Națiunilor Unite în anul 1948. Făcând abstracție de modul de gândire, tipic pentru un liber cugetător, conform căruia omul este singurul îndreptățit în a-și stabili drepturile și normele de viață, fără raportarea la divinitate, afirmația domnului Remus Cernea este incorectă inclusiv din punct de vedere al documentului mai sus menționat. Citez din Declarația Universală a Drepturilor Omului, articolul 16:
„Cu începere de la împlinirea vârstei legale, bărbatul și femeia, fără nici o restricție în ce privește rasa, naționalitatea sau religia, au dreptul de a se căsători și de a întemeia o familie. Ei au drepturi egale la contractarea căsătoriei, în decursul căsătoriei și la desfacerea ei. Căsătoria nu poate fi încheiată decât cu consimțământul liber și deplin al viitorilor soți. Familia constituie elementul natural și fundamental al societății și are dreptul la ocrotire din partea societății si a statului”.
Chiar dacă documentul nu exclude posibilitatea încheierii unui parteneriat civil între persoanele de același sex, care să reglementeze problemele de moștenire, statutul familiei ca uniune liber consimțită între bărbat și femeie este clar definit. Domnul Remus Cernea este însă convins că utilizarea expresiei „bărbatul și femeia” în loc de „bărbatul cu femeia” crează posibilitatea întemeierii și al unui alt tip de „familie” decât cel tradițional. Nimic mai fals, având în vedere că la data elaborării documentului homosexualitatea figura în tratatele de psihiatrie ca deviere comportamentală. Cel care considera Biblia o ficțiune susține așadar o ficțiune politică.
ASCULTĂ RADIO LEVI!
-
Articole recente
Comentarii recente
Arhive
- aprilie 2024
- martie 2024
- februarie 2024
- ianuarie 2024
- decembrie 2023
- noiembrie 2023
- octombrie 2023
- septembrie 2023
- august 2023
- iulie 2023
- iunie 2023
- mai 2023
- aprilie 2023
- martie 2023
- februarie 2023
- ianuarie 2023
- decembrie 2022
- noiembrie 2022
- octombrie 2022
- septembrie 2022
- august 2022
- iulie 2022
- iunie 2022
- mai 2022
- aprilie 2022
- martie 2022
- februarie 2022
- ianuarie 2022
- decembrie 2021
- noiembrie 2021
- octombrie 2021
- septembrie 2021
- august 2021
- iulie 2021
- iunie 2021
- mai 2021
- aprilie 2021
- martie 2021
- februarie 2021
- ianuarie 2021
- decembrie 2020
- noiembrie 2020
- octombrie 2020
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- ianuarie 2020
- decembrie 2019
- noiembrie 2019
- octombrie 2019
- septembrie 2019
- august 2019
- iulie 2019
- iunie 2019
- mai 2019
- aprilie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- ianuarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- octombrie 2018
- septembrie 2018
- august 2018
- iulie 2018
- iunie 2018
- mai 2018
- aprilie 2018
- martie 2018
- februarie 2018
- ianuarie 2018
- decembrie 2017
- noiembrie 2017
- octombrie 2017
- septembrie 2017
- august 2017
- iulie 2017
- iunie 2017
- mai 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- februarie 2017
- ianuarie 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- august 2016
- iulie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
Categorii
- Amintiri
- Bucuria sufletului
- comunicat
- COMUNICATE
- din inima pentru tine
- Erezii
- Este scris
- EVENIMENTE
- evenimente
- Gândul bun de seară
- Glume…
- Hrană pentru… trup
- ITP BUCUREȘTI
- Madagascar
- Mesaje din Filipeni
- Mesaje pentru suflet
- MIJLOCIRE
- Pastorale
- poza de duminica
- RADIO LEVI-Emisiuni
- Uncategorized
- Versetul de aur
- VERSETUL DE AUR
- versuri
- Vorbe rostite ….
Meta
-
Urmărește-ne
Statistici blog
- 8.173.697 vizite
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.