





Conferința Romiscon la Hunedoara – Și cum vor auzi despre El? [Romani 10:14]
Pe lângă sesiunea de plen din data de 5 mai, în cadrul conferinței Romiscon s-au mai organizat două evenimente în ziua de sâmbătă, 6 mai – o conferință de tineret și un seminar pentru păstorii și liderii din județul Hunedoara.
Prin mărturiile misionarilor APME și ale studenților de la CRST, precum și prin mesajele vorbitorilor, tinerii au fost sensibilizați de nevoia urgentă de a propovădui Evanghelia tuturor popoarelor. De asemenea, au fost motivați să și răspundă acestei urgențe, înțelegând faptul că fiecare dintre noi suntem datori și putem să facem ceva. Au fost prezentate diverse oportunități practice de implicare, și mulți dintre tineri au răspuns cu interes.
Ne-am bucurat de deschiderea bisericilor din județul Hunedoara, și de prezența unui număr frumos al păstorilor din zonă. Sesiunea dedicată lor a cuprins mesaje motivatoare aduse de frați păstori cu inimă pentru lucrarea de misiune, precum și un panel de întrebări și răspunsuri, care a clarificat multe dintre întrebările ce apar adeseori legate de lucrarea de misiune. Participanții, împreună cu soțiile lor, au avut parte de un timp frumos și binecuvântat.
Dăm slavă Domnului pentru tot ajutorul Lui, și adresăm mulțumiri bisericilor și fraților care ne-au primit cu atâta bucurie!
Mulțumim pentru primire si organizare
ApreciazăApreciază