Cu ceva ani în urmă am sesizat la nivel cât se poate de practic că sunt anumite lucruri pe care le exprimăm prin cântările pe care obișnuim să le cântăm în bisericile noastre, lucruri care sunt câteva niveluri mai presus decât viața de fiecare zi (așa, așa, ca să nu spun mai mult!). Spre exemplu, eram atunci tocmai în fața bisericii (urma să predic) și se cânta: „Viața mea împreună cu Isus e un cer senin, cer de soare plin. Frică, griji, nevoi eu nu cunosc, căci de toate de la El primesc.” Am început să cânt acea strofă și m-am trezit oprindu-mă și spunându-I lui Dumnezeu în gândul meu: „Doamne, aș fi fățarnic dacă Ți-aș cânta așa ceva!” Nu generalizez, dar tind să cred că cel puțin lucrul acesta cel puțin ar trebui să ne dea de gândit.
Și alte versuri care parcă prezintă o perspectivă triumfalistă a creștinismului sunt acestea (cele care m-au determinat, de fapt, să scriu aceste rânduri!): „Vreau să spună cel ce-i slab: „Eu sunt tare în Hristos!”, cel sărac: „Eu sunt bogat!”, cel bolnav: „Sunt sănătos!”. Sunt trei afirmații pe care autorul acestor versuri își dorește să le audă. Cu prima dintre ele sunt de acord și cred că e posibilă și poate fi o realitate în viața noastră, ca oameni credincioși.
Apoi, dăm de a doua afirmație: „Eu sunt bogat!”. Acum, dacă e s-o facem pe policiticienii, putem spune că autorul nu definește ce fel de bogăție intră în discuție. Dă-mi voie să te provoc la următorul exercițiu de imaginație: Mergi la un sărac pe care-l știi de ani de zile și-i spui îndemnul sau dorința aceasta. Cum s-ar uita el la tine?
Însă afirmația care mă tulbură parcă cel mai mult dintre toate acestea este ultima: „Sunt sănătos!” Cred că Dumnezeu are puterea să vindece boli. Cred în puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Dar mai cred că uneori binele nostru ultim sau suprem nu ține numaidecât de starea de sănătate a trupului nostru. Sunt convins că în cer vor fi oameni care au murit în urma unor boli incurabile, care n-au fost vindecați de boala lor, dar care, prin Hristos și harul Său, au ajuns în cerul glorios al lui Dumnezeu.
Ce este mai important? Sănătatea trupească sau mântuirea sufletului? NU pun această întrebare ca și cum ar trebui să alegi una dintre ele sau ca și cum una o exclude pe cealaltă. Nu la asta mă refer. Însă mă gândesc la cuvintele Mântuitorului adresate slăbănogului de la Betesda: „Du-te și să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău.” Da, este ceva mai rău decât boala trupească!
Da, poți fi tare în Hristos. Da, poți fi și bogat. Și, da, poți fi și sănătos. Însă bogăția (materială) și sănătatea trupească NU sunt un indicator al sănătății spirituale. Viața de credință nu se rezumă la acestea. Pavel spune că dacă ne-am pus nădejdea în Hristos numai pentru viața aceasta (care include și lucrurile menționate mai sus), atunci suntem cei mai nenorociți dintre oameni. Mare grijă!
Cu toate că nu recomand și sunt împotriva perspectivei triumfaliste a vieții de credință, sunt convins că ea este o viață triumfătoare. Triumful va fi prin Hristos. EL este biruitor și El ne face parte de biruința Lui. Iar prin El, spune Cuvântul, suntem mai mult decât biruitori. Nu lăsa ca o astfel de perspectivă să-ți întunece felul în care Îl vezi pe Dumnezeu și să te împiedice să te bucuri de providența lui Dumnezeu în viața ta, în ciuda necazului, bolii, suferinței, sărăciei prin care treci în astfel de momente. Nu uita, viața de credință nu se rezumă la ele (dar nici nu le exclude!).
Felicitari!