Cel puțin două aspecte fundamentale cuprinse și redate de ideea de părtășie și anume; solidaritatea și participarea.

Comunitatea celor mântuiți este o comunitate de frați și de surori care trebuie să fie caracterizată de legătura frățească. “Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frațească, în frângerea pâinii și în rugăciuni.” Fapte 2:42. Părtășia (koinonia), sau legătura frățească așa cum apare în Fapte 2:42 “ Ei stăruiau în…legătura frățească (koinonia)“ vorbește despre unitatea creată de Duhul lui Dumnezeu. Fiecare creștin era cu totul cuprins de adunarea credincioșilor și susținut total.

În practică, legătura frățească a însemnat solidaritate și participare; solidaritatea și părtășia fiind două structuri foarte adânci – axiomatice și ontologice.

1. Legătura frățească exprimată prin Solidaritate

Primii creștinii aveau toate lucrurile în comun, koina. “ Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. “Fapte 2 :44. “Mulțimea celor ce crezuseră era o inimă și un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obște. “ Fapte 4:32. Ca urmare, “Își vindeau ogoarele si averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. “ Fapte 2 :45. “Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toți cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau prețul lucrurilor vândute și-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărțea fiecăruia după cum avea nevoie.“ Fapte 4 :33-35.

Dragostea entuziastă a primilor creștini i-a motivat să împartă din avuțiile lor cu cei aflați în nevoie, să fie solidari cu cei aflați în necaz. Solidaritatea de acest gen nu a fost obligatorie, nu a urmărit o uniformizare în materie de venit și bună-stare, și nici măcar nu a afectat legitimitatea venitului privat, ci s-a născut dintr-o corectă înțelegere a lucrurilor materiale, Matei 6:25-34.

Solidaritatea s-a extins potrivit scrierilor lui Pavel și în afara perimetrului comunității locale. „Așa că, dovada dată de voi prin ajutorul acesta îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiți că o aveți față de Evanghelia lui Hristos și pentru dărnicia ajutorului vostru (koinonia – generozitatea contribuției/darului) față de ei și față de toți.” 2 Corintei 9:13 “ Și ne-au rugat cu mari stăruințe pentru harul și părtășia la această strângere de ajutoare pentru sfinți.” 2 Corinteni 8:4. A se vedea și Romani 12:13, 15:26, Galateni 6:6.

Biserica primară a avut probleme financiare, da acestea nu au fost generate de „punerea la comun a averilor.” Pescarii și păstorii care veniseră din Galilea aveau dificultăți în a-și câștiga traiul în capitală, iar situația economică a capitalei era mereu deteriorată de secetele care afectau recoltele. Astfel, încurajate de Pavel, bisericile din Imperiul Roman și-au arătat solidaritatea față de biserica din Ierusalim prin darul financiar trimis către aceasta.

Ne strângem ca să fim solidari unii cu ceilalți? Revitalizarea de care tot vorbim presupune fundamental o creștinizare a strângerii noastre.

2. Legătura frățească, părtășia exprimată prin Participare

“Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtășia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru. “1 Corinteni 1:9, “Harul Domnului Isus Hristos și dragostea lui Dumnezeu, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin.” 2 Corinteni 13 :14. “Îl rog ca această părtășie a ta la credință să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.” Filimon 6. ” Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtășirea cu sângele lui Hristos? Painea pe care o frângem, nu este ea împărtășirea cu trupul lui Hristos? “ 1 Corinteni 10:16. “Căci ne-am făcut părtași ai lui Hristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început. ”Evrei 3:14

Pe lângă solidaritate, părtășia sau împărtășirea are în vedere și ideea de participare. Creștinii sunt parte împreună din realitatea împărăției, ei sunt parte împreună din împărăție, ei sunt împreună din Cristos, ei participă împreună în același act de închinare. Ei sunt parte din unitatea creată de Duhul, fiind în comuniune împreună (a nu se înțelege că nu sunt și individual) cu Cristos, capul Trupului, în acord cu voia și planul Tatălui, împuterniciți, strânși și călăuziți de Duhul!

Ceea ce înseamnă în ultimă instanță că unitatea și închinarea bisericii nu reprezintă ceva format de noi, ci mai degrabă o realitate în care suntem invitați, în care suntem aduși și zidiți. De aceea, ne apropiem de biserică, mai debrabă mulțumind Domnului pentru realitatea în care participăm, decât cu atitudinea celui care vrea să facă lucrurile după bunul său plac.

Socializarea, termenul preferat în locul părtășiei, la ora actuală nu are capacitatea să redea nici ideea de solidaritate și nici cea de participare.

A nu se înțelege că o cafea bună se refuză! 🙂

Fotografie preluată de pe https://www.google.com/search?q=fellowship+acts+2+42&tbm=isch&ved=2ahUKEwjhk8eZs87-AhWyNOwKHaBnCVwQ2-cCegQIABAA&oq=+fellowship++acts+&gs_lcp=CgNpbWcQARgAMgcIABAYEIAE

David Lavric