Nu cum s-a întâmplat, ci cum e viețuită
De cel puțin sun suflet pe pământ,
Poate-nvierea fi adeverită
Chiar în potirul veacului preastrâmt.

Că zi de zi o cânt cu bucurie
În cosmosul în care-am fost zvârlit,
Să-i fiu în clopot limbii liturghie
Până-l voi ști de moarte mântuit.

Că fiecărui om ce-mi iese-n cale
Nu am ceva mai uriaș să-i spun
Decât să-i hohotesc în osanale
Că doar și el de înviere-i bun.

Să-l îngrozesc o clipă, să audă
Ce tot sugrumă-n el și-a tot ucis;
Și-n lacrimile milei când asudă
Să-l știu ajuns în prag de Paradis.

Și liberat, să-l știu că nu se-ntoarce,
Că el de moarte fost-a izbăvit
C-a început în flăcări să se-mbrace
Pe nava cu catargul răstignit.
(Ioan Alexandru)

Via: Valentin Făt