„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferintă.” (Isaia 53:10)
„Therese de Lisieux îşi avea locul, la rugăciunile de seară, chiar în fata unei surori care avea un tic nervos: scotea în permanentă un sunet curios, ca unul produs de cineva care freacă două bete unul de altul. Sunetul acesta o îmbolnăvi pe Therese, care însă nu şi-a mustrat niciodată sora, nici măcar cu o privire. Ceva în ea îi spunea că era bine s-o tolereze de dragul lui Dumnezeu şi s-o scutească de o situatie penibilă. Atîta doar că nu putea ignora zgomotul acela deranjant. O treceau sudorile în încercarea de a se ruga în pofida zgomotului, dar totul fu în zadar. Atunci îi veni ideea să iubească zgomotul acela exasperant. În loc să încerce zadarnic să nu-l audă, ea se dedică întrutotul ascultării lui atente, ca şi cum zgomotul ar fi fost o muzică încîntătoare, iar în rugăciunile ei oferi muzica aceasta Domnului. Este greşit să evadăm din temeri şi necazuri prin sperante deşarte sau certîndu-ne cu cei ce ne deranjează. Nu purta doar durerile, ci iubeşte-le cu tot dinadinsul. Dîndu-i lui Avraam porunca să-şi jertfească fiul, Dumnezeu i-a dat o bucurie suplimentară indicîndu-i un altar aflat la o distantă de trei zile de drum, astfel încît patriarhul să se poată bucura mai multă vreme de ideea de a-şi da fiul cel mai iubit Stăpînului său. El ar fi putut pune lemnele pentru altar pe un măgar, dar Isaac a preferat să le care el însuşi pe deal. Marile jertfe trebuiesc aduse nu cu răbdare, ci cu plăcere. Tatăl ceresc Însuşi, necesar fiind ca Fiul Său să moară pe cruce pentru păcatele lumii, L-a jertfit nu cu părere de rău: „I-a plăcut Domnului să-L zdrobească” (spune originalul ebraic al textului din Isaia 53:10). Adoptă această atitudine fată de tot ce te deranjează în viată şi vei fi fericit.”