Un vizitator care se plimba într-o zi într-un cimitir, observă pe un om care era ocupat cu sădirea unor flori pe un mormânt. Săditorul de flori fu întrebat: “Este fiul dvs. îngropat aici?”
“Nu”, răspunse omul.
“Este poate fratele dvs sau vreo rudă a dvs?”
“Nu, nu.”
După ce lăsase jos o scândurică pe care o ținuse în mână omul răspunse: “Ei bine, îți voi istorisi povestea acestui mormânt.”
“Când izbucni războiul am fost și eu chemat la mobilizare. Eram sărac, aveam o soție bolnavă și 7 copii. Cu toate acestea m-am văzut silit să-i părăsesc deoarece nu aveam bani să plătesc un înlocuitor, așa cum mi-ar fi îngăduit pe atunci legea. Mă pregăteam atunci de plecare, părăsind familia pentru a merge la război contra inamicului. În ziua de dinaintea plecării veni la mine un tânăr, pe care-l cunoșteam și îmi zise: “Dumneata ai o familie numeroasă, eu sunt singur. Voi pleca eu în locul dumitale.” Și plecă în adevăr în locul meu. Într-o luptă crâncenă fu rănit și dus la spital. După lungi suferințe a murit și a fost îngropat aici. De atunci doream arzător să văd mormântul său. În vederea acestui scop am economisit atâția bani cât am putut și ieri am sosit. Abia astăzi am reușit să descopăr locul unde este îngropat.”
În timp ce omul istorisea aceste lucruri, ochii i se umplură cu lacrimi. Luă scândurica pe care o lăsase jos și o înfipse în pământ. Sub numele soldatului erau scrise și următoarele cuvinte: “A murit pentru mine.”

„Întreaga mea teologie poate fi redusă la 4 cuvinte: ISUS (a) murit pentru mine!” (Spurgeon)

„Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa, pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine”. (Galateni 2:20)