Misiune Madagascar

În Madagascar, e zi de sărbătoare azi.
Creştinii de aici celebrează intrarea Domnului Isus în Ierusalim
și, pentru că e ziua închinată Domnului, ne-am dus cu mare bucurie la Casa lui Dumnezeu.
Încă de la începutul slujbei, am simțit prezența lui Dumnezeu în biserică, am fost cercetați de cântare, rugăciune și de felul lor de închinare.

O închinare simplă, din toată inima, dar plină de pasiune pentru Singurul care merită închinarea, pentru Isus. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu prezența Lui și am fost profund mișcați de tot ceea ce a fost acolo, inimile și mințile au fost atinse de puterea Duhului Sfânt. Am învățat, din Cuvântul lui Dumnezeu, că, prin intrarea Sa triumfală în Ierusalim, Domnul Isus se descoperă lumii în mai multe ipostaze:

  1. Isus se descoperă ca fiind Profetul;
  2. Isus se descoperă ca fiind Împăratul Promis;
  3. Isus se descoperă ca fiind Mântuitorul (Salvatorul, Mesia);
  4. Isus se descoperă ca fiind Fiul lui Dumnezeu (ca fiind Dumnezeu). Am simțit, în toată această perioadă, efectul rugăciunilor pe care le-ați înălțat pentru noi şi vrem să vă spunem că apreciem enorm susținerea pe care ne-ați oferit-o până acum. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească pentru tot efortul depus!

De pe ținuturile malgaşe,
Pastor Daniel Hada şi Pastor Ciprian Bârsan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.