Suntem slăbănogi, iar unii dintre noi, îndemnaţi de conştiinţă, îşi dau seama singuri de boala lor şi se duc la Hristos să se tămăduiască de paralizia păcatului. Alții, din păcate, au nevoie de ajutor din afară ca să-şi dea seama de boala lor şi să dorească din toată inima tămăduire de la Hristos. Ah! Cine, prin puterea credinţei şi prin sfatul spus din inimă, îi va pune şi pe aceştia din urmă, ca pe slăbănog, înaintea feţei Domnului nostru Isus Hristos, Care a luat asupra Sa păcatele noastre şi neputinţele noastre? El le-ar face, creştineşte vorbind, cel mai mare serviciu. Şi mulţi sunt între noi cei paralizaţi cu duhul, care chiar au nevoie de ajutor sincer. Ei sunt atât de slabi în credinţă, inima lor este atât de paralizată de feluritele împătimiri, că prin propriile puteri nu sunt în stare să facă nici un pas în credinţa şi în viaţa creştină. Iubiţilor! Oare printre voi nu se află oameni care să-şi ajute fraţii neputincioşi? Oare printre voi nu se află oameni cu adevărat credincioşi, care prin credinţa lor vie să le ajute celor necredincioşi? Oare printre voi nu se află oameni care să-i înveţe pe fraţii neştiutori sau care trăiesc în neorânduială şi să-i sfătuiască să se întoarcă la Hristos cu pocăinţă din inimă? Fraţi slabi în credinţă, care trăiți în neorânduială, spuneţi: nu aţi vrea să vă izbăviţi de nenorocita voastră paralizie sufletească, al cărei sfârşit va fi chinul cel veşnic în focul gheenei? Nu vreţi să cădeţi înaintea lui Isus Hristos şi să fiţi vindecaţi de El?… De fiecare dată când păcătosul se pocăieşte cu adevărat, Domnul Însuși ne spune lăuntric: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele!”. Şi atunci, ce vă împiedică să vă apropiaţi cu credinţă şi să primiţi de la El vindecare? Veniţi, vindecaţi-vă: pe toţi îi primeşte Însuşi Isus Hristos.
(Ioan de Kronstadt)

Via: Ghiță Mocan