• Buna seara! Dumneata ești Otilia Călugăr?
  Sunt colonelul B. Am dorit mult să te cunosc!
  Vreau să știu un singur lucru, nu de ce ai trecut Frontiera, asta stim noi… de ce te-ai pocăit?
  O fata așa deșteaptă ca tine, cum te-au prostit pocăiții astia, să te pocăiești?

…era toamna târzie a lui 1989.
România era condusa de un guvern comunist si nimic nu prevestea cutremurul ce urma sa vină și sa răstoarne regimul lor de fier.
Păreau invincibili. De neinvins. Veșnici.

Poporul era istovit. Rafturile magazinelor erau goale. Inchisorile gemeau de „politici”, oameni care indraznisera să isi exprime vocal nemultumirea. Si de creștini, a căror singura vină era că credeau intr-un Dumnezeu care era deasupra tuturor. Curată jignire, deasupra tuturor era Partidul comunist. Și conducătorul iubit. Atât. Iar omul se trăgea din maimuță. Punct.

Alimentele de baza erau rationalizate.
Apa rece, apa caldă, curentul electric si chiar programele de la televiziune erau limitate la câteva ore pe săptămână.

Fiecare român avea o slujba. Nimeni nu era somer. Fiecare copil avea un loc intr-o scoala.
Se demolau biserici dar se construiau locuinte, fabrici, combinate. Țara intreaga părea un șantier.

Dreptul de a călători peste granita insa,
era rezervat doar elitei comuniste,
„oamenilor de incredere” ai sistemului.
Eram limitați. Eram restrictionati.
Eram controlați. Eram spionati…

In fiecare zi lăsată de Dumnezeu,
sute de români si dornici de o viata mai bună, incercau să treaca fraudulos frontiera care ne despărțea de lumea liberă.
Lagărele din Iugoslavia gemeau de romani refugiați.

Se spunea că pentru fiecare roman dat înapoi, sârbii primeau un vagon de sare de la romani. Recompensă.

După ce văzuserăm semnele si minunile Lui Dumnezeu la trecerea ilegală peste frontiera cu Iugoslavia, eu, și unul din fratii mei mai mici impreuna cu câțiva prieteni, am fost dați înapoi de tovarășii noștri sârbi prin Vama Moravita.

Eram în mâinile armatei române de frontiera
si așteptam să ni se hotărască soarta.
Lucrasem la Vama feroviara cu ani in urma și
unii din foștii colegi de munca, mă priveau acum cu cătușe pe mâini.

Eram zdrobita de tot.
Unde era Dumnezeu?
De ce îngăduia toate astea?
Priveam in sus, dar cerul părea închis.
Si Dumnezeu tăcea.

Iar colonelul cu părul nins din fata mea,
voia sa știe, nu de ce am trecut Frontiera,
ci, de ce m-am pocăit?

In loc de interogatoriu si bătaie si umilințe și orgii sexuale, despre care povestisera mulți refugiați de prin lagăr, colonelul care răspundea de toată frontiera cu Iugoslavia, dorea sa stie de ce m-am pocăit?!

Cea mai dulce intrebare care mi s-ar fi putut pune. Și i-am spus. Până aproape de miezul nopții, când locotenentul care era cu el, i-a făcut un semn discret spre ceasul de pe mâna lui.

• Repede ai vrea tu să mă pocăiești și pe mine,
  lasă că poate mai vorbim și altădată…
  Îți promit ca mâine vei fi cu familia ta acasă.
  Și s-a ținut de cuvânt…

Dumnezeu este cel mai bun Scenarist.
Si Regizor.
El face imposibilul posibil.
El mișcă oameni și vremi.
El zice și se face.
După exact o lună a inceput Revoluția.

Din infractori am devenit eroi. Peste noapte.
Pentru ca Dumnezeu mai avea de lucru cu mine in Romania. Planul Său este întotdeauna mai bun decât al nostru. Cel mai bun.

Am fost repusa în toate drepturile.
Ba chiar am avut șansa să îmi aleg postul
și am fost promovata. Iar și iar.

Dumnezeu m-a folosit la deschiderea primei biserici evanghelice din orașul nostru.
Mai tarziu am ajuns in Australia cu pasaport,
am obținut cetățenia australiana și impreuna cu familia am deschis și acolo o biserica.
Dar asta este o altă poveste, pentru alta dată…

Viitorul sumbru si nenorocirile pe care mi le arătase Satan nu s-au mai întâmplat niciodată

Poate treci și tu prin necaz și ți se pare ca
totul este ruinat. E întuneric beznă în fata ta
și nu mai vezi nici o ieșire.
Cerul pare închis.
Și Dumnezeul tău tace.

Ești în cel mai bun loc.
Ești exact unde Dumnezeu te vrea.
De aici, din groapă, nu poți merge decât în sus.

Crede chiar daca nu mai crezi.
Taci și așteaptă.
Ajutorul tău vine.
E pe drum.

DUMNEZEU RAMANE CREDINCIOS
FAGADUINTELOR LUI.
ÎNTOTDEAUNA!

Otilia Radu
Deta, Ro
11.03.’23