„Pâinea cea de toate zilele…”

Deşi poate e greu de crezut, oamenii din Madagascar suferă de foame foarte mult. Lunile de început de an sunt dificile oriunde, însă aici sunt lunile cu cele mai multe jafuri, răpiri de copii şi altele de genul acesta deoarece foarte mulți oameni recurg la astfel de gesturi din lipsă de hrană. Două dintre familiile copiilor „mei” au fost victimele hoției, în ambele cazuri au furat cam ce e mai de valoare în casă (sau curte pentru unii), oalele pentru gătit mâncare ( fără acestea oameniii efectiv nu au cum să mânance, deoarece nu au mai multe şi să le înlocuiască este scump).

Astea sunt cazuri mai „fericite”, însă durerea mai mare este când copiii nu au ce mânca. La sfârşitul anului trecut când am primit rezultatele lor de la şcoală, am observat că mulți dintre ei au scăzut la învățătură. Am rămas marcată să aud de la 3 dintre ei (frați de corp), deşi sunt şi alții în cauza însă le-a fost greu să o spună de față cu toți, că nu au putut învăța mai mult în perioada examenelor din cauză că nu au avut mâncare şi uneori au lipsit de la şcoală pentru că nu aveau energia necesară de a se concentra.

Pentru această perioadă de 3 luni de zile am demarat un proiect de ajutorare prin care fiecare familie (cele 10) primeşte o cantitate de orez (lunar) pentru a trece cu bine de „seceta” din acest sezon.

Dumnezeu să răsplătească mâinilor întinse spre aceşti copii!

Denisa Moldovan (Madagascar)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.