Cu palmele crăpate
Și fața încrețită
Și cu dureri de spate
Și veșnic obosită.

E doamna dintre doamne
Și sfânta dintre sfinți,
Ce crește cu ardoare
Fete și fii cuminți.

Ea merită statuie
În centrul metropolic,
Toți fiii să se-adune
La pieptul ei eroic.

Așa privim noi mama,
O doamnă între doamne,
Până, nici Dalai Lama
Nu are două mame.

Mama e o comoară
Ce merită păstrată
Cu dragoste în suflet,
În inima curată.

Trimite-i trandafiri
Si-mbrac-o în lalele,
Că peste cimitir
Nu-i zâmbet pentru ele.

Mai sun-o, mai zâmbește-i,
Mai spune-i vorbe bune.
Și anii greii iubeste-i
Durere să-i aline.

Curând privi-vei locul
Unde stătea aievea
Si-și aștepta odorul,
Dar, vei vedea doar prispa,
Ea-si luase de mult zborul.

Când mama-i amintire
Obrazul este umed,
Sărută-l cu iubire
Cât încă îi e rumen.

În foarte scurtă vreme
Vom si noi asemeni,
Când vom fi tați și mame, bătrâni,
Iar cinstea ni se cerne.

Volumul RAZE DE SOARE, pag. 26 O. Botezatu. 08.03.2016