Cine a privit și a văzut pe Adam și Eva și pe șarpele viclean care, cu amăgirea în inimă și cu pacea pe buze, se sârguia să-i lingușească? Adam era neștiutor și Eva era naivă. Pomul înflorea și rodul lui strălucea; mare a fost păcatul, sfântă și puternică dreptatea. Binecuvântat fie Cel care a amestecat valul milostivirii în judecata Sa cea dreaptă și s-a îndurat de cei vinovați!
Cine ar putea suferi înfățișarea celor doi dintr-o dată dezbrăcați și coborâți din înalt? Cel rău stătea privind cu bucurie; Cel Bun vedea și urmărea din ochi. Cine n-ar fi plâns văzând pe marele Adam umilit și rușinat cosându-și frunzele pentru a-și acoperi goliciunea? Binecuvântat fie Cel ce S-a mislostivit de el în frunzele lui și a trimis veșmânt de slavă pentru goliciunea sa.
Cine ar putea tâlcui pomul care i-a tulburat pe iscoditori? Căci este o țintă ascunsă care, nevăzută pentru ochi, istovește arcașii; pom al cunoștinței este precum și al neștiinței: pricină a cunoștinței prin care omul a cunoscut care a fost darul pe care l-a pierdut, și care pedeapsa venită pentru aceasta. Binecuvântat fie rodul care a amestecat cunoștința pomului vieții în cei muritori!
(Efrem Sirul)