Daca zidurile ar putea vorbi –


„Ca păstor proaspăt, eu mi-am început prima predică printr-o istorioară. Regele David a chemat la el într-o zi un giuvaergiu şi i-a dat următoarea poruncă: – Fă-mi un inel care să fie în stare a schimba proasta mea dispoziţie în bună dispoziţie şi invers ori de câte ori voi privi spre el. Dacă-l vei face în timp de o săptămână, te voi compensa împărăteşte; în caz contrar, îţi voi tăia capul. Giuvaergiul a ieşit din palatul regal profund consternat. Era conştient că s-a terminat cu viaţa lui. In curtea palatului, micul Solomon care se juca liniştit, remarcă tristeţea giuvaergiului şi dori să afle pricina ei. Când sărmanul om îi povesti cele întâmplate, Solomon izbucni în râs: – Este destul să-i faci un banal inel de cositor, gravând pe el cuvintele următoare: „Gam zeiavo” -„Şi asta va trece.” Numai atât. Dacă tatăl meu va vedea inelul când va fi bine dispus, el va deveni îndată serios, iar dacă este neliniştit, o singură privire fixată asupra inelului va face să dispară supărarea de pe faţa lui. Gam zeia vo! Atâtea evenimente teribile au trecut în viaţa mea. Şi acesta este deja de domeniul trecutului. Cu Isus întruparea a trecut, răstignirea a trecut. Totul trece. Parcă nici nu mi s-a întâmplat nimic deosebit astăzi. O, Dumnezeul meu preaiubit, să pornim iarăşi unul în compania celuilalt!”

Richard Wurmbrand (Romanian)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.