
În anul 1974, Joe Gordon un mare jucător de baseball juca pentru echipa din Cleveland. În același an, un sportiv tânăr de culoare numit Larry Doby, a venit să joace pentru aceeași echipă. Dobby a fost primul jucător de culoare care a ajuns să joace într-o echipă de Liga Americană.
La primul meci, Doby era timorat și foarte emoționat. La fiecare lovitură, greșea ținta. Când a terminat loviturile a ieșit de pe teren cu capul plecat, a trecut pe lângă toți ceilalți jucători și s-a așezat pe capătul băncii, într-un colț cu capul în palme. Joe Gordon l-a urmat în executarea loviturilor. El era cunoscut având o lovitură puternică și foarte precisă. În aceea zi însă și el a greșit ținta. La terminarea loviturilor s-a întors printre colegi, dezamăgit, trecând pe lângă toți ceilalți și așezându-se pe aceeași bancă alături de Doby, punându-și la fel, capul în palme.
Nimeni nu l-a întrebat pe Joe Gordon dacă a trimis mingea în afară în mod voit. Dar din acel moment, cât au mai jucat împreună, de fiecare dată când Larry Doby ieșea de pe teren, lua mănușa lui Joe Gordon și o săruta. Învățând din eșecul începutului și din faptul că în acele momente cineva i-a fost alături, Doby a devenit unul dintre cei mai buni țintași din Liga Profesionistă Americană.
Nu știu nimic despre starea spirituală a lui Joe Gordon, dar îmi place să cred că el a făcut această jertfă, fiind alături de cel ce a eșuat la primul meci, pentru că și el a fost atins de dragostea Domnului Isus Cristos în timpul căderilor sale. Vrei să-L lași pe Isus să-ți atingă și inima ta ca astfel legătura Duhului să-i cuprindă și pe alții prin sacrificiul tău ? „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre.” (1 Ioan 4:10)
Curpaș Nicușor Teofil
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.