Drumul spre culmi – Richard Wurmbrand (Romanian)


„O legendă evreiască spune că, într-o zi, Moise a auzit rugăciunea unui mic păstor: „Doamne, dacă mi Te-ai arăta, Ţi-aş da pe gratis lînă, lapte şi carne. Dacă ai oi, Ţi le-aş păstori fără să-Ţi cer plată. Ţi-aş pieptăna părul. Ţi-aş spăla haina şi Ţi-aş săruta mîna.” Moise fu şocat şi strigă la el să înceteze, căci rugăciunea asta era o hulă. Atunci Dumnezeu îi apăru lui Moise şi îl mustră pentru ceea ce făcuse, adăugînd că El găsise mai multă plăcere în rugăciunea naivă a băiatului decît în rugăciunile sofisticate ale atotştiutorilor. Fii înţelept în atitudinea ta faţă de vederile religioase, primitive poate, ale altora! Pentru unul care doar merge la biserică, nemărturisind niciodată pe Hristos, simplul mers la biserică ar putea fi creştinismul unui timid. O credinţă greşită în unul din multele culte nu trebuie interpretată ca nebunie. S-ar putea să fie o trecere de la lumesc la cunoaşterea lui Dumnezeu. Cel în cauză bijbîie în întunerec, dar bîjbîie după ceea ce trebuie. Sfătuieşte-l în mod delicat, fără să distrugi puţina lumină pe care o are. Fă-ţi un principiu din a fi zgîrcit în a da sfaturi în problemele religioase. Întrabă-te în mod cinstit de cîte sfaturi ai tu nevoie! Aceasta ar trebui să fie măsura sfaturilor pe care le dai altora.”
„(Dacă) mă închin şi eu în casa lui Rimon, să ierte Domnul pe robul tău. Elisei i-a zis: Du-te în pace.” (2 Împăraţi 5:18,19)

Richard Wurmbrand (Romanian)

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.