CUTREMUR

Ne scutură pământul ca pe-o scamă
Dorind AtotStăpânul să ne-arate
Că nu-i nimic aici să țină veșnic;
Sub soarele vremelnic al istoriei,
Stă scris de-a pururi TEMPORALITATE.

Se scutură pământul a dispreț
Un ultimatum vrând să ne mai lase
Sunt speriați bătrânii însă și copiii
Și nu mai vor să iasă sau să stea
Ca până acum senini în a lor case…

Cresc cifrele, pe-o scară agitate;
De sub pământ vibrațiile ne ajung;
E drept AtotStăpâne să ne scuturi
Că tot pământul în raport cu Tine
Este un om bolnav, schilod și ciung.

Ne scutură pământul ca pe-o scamă;
Treziți-vă și fiți mai oameni azi ca ieri!
Că mâine poate scuturați mai tare
Vom sta inerți sub vreun moloz
Și vom dormi a vecilor de veci tăceri…

Ionel Nica

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.