
Astăzi 31.01.2023 am avut privilegiul și mângâierea de a-l vizita acasă pe Ovidiu Liteanu, în Sântandrei, județul Bihor.
M-a recunoscut și s-a bucurat mult de revedere, arborând zâmbetu-i caracteristic, în reamintirea prieteniei, înfrățirii și a cooperării noastre în domeniul câștigării de suflete.
La întrebarea dacă vrea să rămână ori să plece (de pe Pământ), s-a uitat îndelung la soția lui iubită -Viorica, dar a indicat, cu hotărâre și determinare, Cerul!
A indicat, cum a făcut-o de multe ori în ultima vreme, alăturând degetul mare celui arătător, că a mai rămas doar puțină vreme până va ajunge Acolo!
Ridicând brațul stâng cu cele 5 degete răsfirate, părea a mai indica ceva, dar nu puteam ști dacă acesta gest se constituia, în fapt, într-un mesaj cu o semnificație aparte…
Era perfect conștient, dar putea vorbi doar monosilabic; cuvântul „Aleluia!” îl exprima cu multă bucurie confirmând relația cu Cel pe care L-a iubit mereu, și nu a încetat să o facă în cuptorul suferinței.
Să îl purtăm, în continuare, în rugile noastre, spre a se împlini voia lui Dumnezeu „cea bună, plăcută și desăvârșită „!
Iacob Berghianu
Dumnezeu sa lucreze
ApreciazăApreciază
Căci pentru mine a trăi este Christos!
Căci pentru mine a trăi este Christos,
și când trăiesc, trăiesc doar pentru El.
Fără El viața nu are niciun folos,
ci, aș umbla prin lume fără scop și țel!
Un câștig pentru mine e a muri,
când voi pleca El mă v-a-ntâmpina.
Când la capăt de drum Îl voi întâlni,
tot ce m-a durut aici jos, nu va mai conta.
Pentru noi, cei ce Îl urmăm este bucurie mare,
o pace că-n sfârșit, pe Cel iubit îl vom vedea.
Căci prin credința-n El avem salvare,
când vom muri, nu vom pierde, ci vom câștiga!
Pentru cei ce L-au respins și viața și-au irosit,
este un chin etern și doar teroare.
La moarte – niciodată ei nu s-au gândit,
ci, au trăit în desfătări, refuzând a Lui salvare.
Pentru mine a trăi este Christos,
trăiesc doar pentru El de dimineață până seară.
Chiar de-aici totu-i dureros,
chiar de viața-i dulce, chiar de e amară!
Moartea este dulce, căci cu El voi fi,
în slava cea eternă, ce nu mi-am imaginat.
Cele dureroase, nu-mi voi aminti,
si, voi trăi atunci, ceea ce-am așteptat!
Ceea ce ne-așteaptă nu poate fi descris,
lucruri minunate, ce nu s-au mai auzit.
Despre ele doar puțin s-a scris
dar, la inima omului, nici nu s-au suit.
Moartea-i un câștig, și a trăi este Christos,
pentru cel ce a ales să se pocăiască.
Gândurile lui – nu mai sunt la cele de jos,
ci, la cele de sus, a ales să se gândească.
…
Spre slava Domnului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aleluia!
ApreciazăApreciază