Ce este timpul?

Ce este timpul? dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul. Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu. Eu știu totuși că, dacă nimic nu s-ar fi petrecut, nu ar exista timpul trecut, dacă nimic n-ar fi pe cale să se petreacă, nu ar exista timpul viitor și dacă nimic nu se petrece, nu ar exista timpul prezent. Dar cum este cu neputință ca două din aceste timpuri, trecutul și viitorul, să existe de vreme ce, pe de o parte, trecutul deja nu mai este, iar viitorul, pe de altă parte, nu este încă? Cât privește prezentul, dacă ar fi întotdeauna prezent și nu s-ar scurge în trecut, atunci el nu ar mai fi timp, ci eternitate. Dacă, pentru a fi timp, prezentul trebuie să se scurgă în trecut, atunci cum mai putem afirma despre prezent că „este”, atâta timp cât el nu are drept temei decât faptul de a nu mai fi? Prin urmare, nu putem afirma că timpul „este” decât în măsura în care tinde să nu existe.
(Augustin)

Via: Ghiță Mocan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.