Putem atinge Cerul? – devoțional din Geneza 11

Ce ne spune Geneza 11:1-9, pasajul despre încercarea de a zidi turnul Babel?

În primul rând, ne spune că nu orice fel de unitate este bună, iar acesta este un lucru pe care tindem să îl uităm adeseori. Locuitorii pământului dau dovadă de o unitate remarcabilă, dar care este pusă în slujba unui scop nelegiuit. Pe data de 4 ianuarie, în cadrul programului de citire a Bibliei propus de Robert Murray M’Cheyne, s-a citit Ezra 4. Acolo, îi găsim pe cei întorși din robia babiloniană încercând să (re-)zidească templul din Ierusalim. Erau puțini, vremurile erau grele, iar resursele limitate. În acest context, locuitorii păgâni ai țării, deportați acolo de împăratul Asiriei, le propun să zidească alături de ei. Deși propunerea a fost, cu siguranță, tentantă, evreii detectează pericolul: „Nu se cuvine să zidiți împreună cu noi Casa Dumnezeului nostru, ci noi singuri o vom zidi Domnului, Dumnezeului lui Israel” (Ezra 4:3). Deși situațiile sunt diferite în cele două texte, principiul de bază este același: nu orice fel de unitate este bună și bine venită! Nu orice fel de unitate Îl onorează pe Dumnezeu!

În al doilea rând, textul ne vorbește despre mândria și aroganța oamenilor care cred că pot să ajungă la Dumnezeu, bizuindu-se pe propriile lor eforturi. Astfel, ei vor „să zidească o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul” (vezi v. 4). Episodul acesta este o invitație de a ne accepta propriile limitări umane; de a înțelege, de pildă, că nu putem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu decât prin revelație, decât datorită faptului că El alege să ni se descopere; de a înțelege că nu putem locui în sfințenia Lui, decât dacă primim în dar, din partea Lui, neprihănirea câștigată de Hristos. Orice efort de „a atinge” cerul prin propriile sforțări este sinonim cu un om care se ridică trăgând de șireturile pantofilor.

În al treilea rând, textul ne reamintește că nu putem „să ne facem un nume” (vezi v. 4), să conferim un sens vieților noastre, prin propriile noastre realizări, prin „turnurile și cetățile” zidite de noi. Babelul, anticiparea și începutul Babilonului de mai târziu, rămâne legat în Scripturi de încercarea oamenilor de a-și clădi propria împărăție prin propriile puteri. O împărăție nu doar străină de Dumnezeu, dar împotrivitoare față de El și față de planurile Lui. Cât de diferit este începutul capitolului 12, unde Dumnezeu îl cheamă pe Avraam, cu promisiunea că El Însuși, Dumnezeu, „îi va face un nume mare” (Geneza 12:2).

În al patrulea rând, textul ne arată că Dumnezeu are, încă din vechime, ironia Lui. Pe de o parte, Dumnezeu Însuși recunoaște potențialul distructiv al proiectului lor: „Iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce și-au pus în gând” (vezi v. 6). Pentru că oamenii, mai ales în unitate, au un potențial uluitor pentru rău, Dumnezeu intervine mereu în istorie pentru a-l limita, ceea ce face și acum, încurcând limbile celor implicați. Ironia stă în faptul că deși ei doresc să atingă cerul, Dumnezeu trebuie să coboare, pentru a vedea lucrarea lor (vezi v. 4 și 7).

Peste șase luni fără două zile, adică pe 4 iunie, vom sărbători din nou Coborârea! Dar nu coborârea lui Dumnezeu din Geneza 12:7, pentru a încurca limbile, ci Coborârea Duhului Sfânt care aduce acea unitatea binecuvântată și prin a Cărui lucrare de sfințire putem atinge, într-adevăr, Cerul!

Valentin Făt pentru Edictum Dei