De ce renunță pastorii?

Conform unor studii recente mii de pastori renunță sau se gândesc să renunțe la slujba lor în fiecare an. Ei nu demisionează pentru că nu au credință în Dumnezeu. Nu demisionează pentru că nu cred în chemarea pe care Dumnezeu a pus-o în viața lor. Cei mai mulți nici măcar nu demisionează din motive financiare.

Cei mai mulți pastori renunță pentru că sunt copleșiți de epuizare mentală.

Dacă nu ești pastor, nu poți înțelege niciodată pe deplin cum este să porți poveri spirituale pentru oameni. Să te trezești în miez de noapte, rugându-te pentru familia ta de credință. Trezirea în miez de noapte cu o persoană sau o situație pe inimă. Copleșit de îngrijorare de absența sau atitudinea rece a unei persoane.

Mintea îți este ocupată în permanență cu prezentarea mesajului din duminica care urmează – ce temă să alegi, cum să predici, cum să aplici? Să fii criticat în mod continuu. Să ți se spună că trebuie să faci mai bine sau că unele domenii ale bisericii pur și simplu trebuie să fie mai bune.

Pastorii își investesc întreaga viață în oameni și, cu toate acestea, oamenii îi întorc spatele pastorului lor la primul semn de furtună, de multe fără nici o explicație. Pastorii stau în mijlocul disputelor. Pastorii stau în mijlocul bârfelor.

Pastorii sfătuiesc partenerii a căror căsnicie stă să se destrăme. Pastorii îi consolează pe cei care au suferit pierderi. Pastorii navighează în apele oamenilor imperfecți cu dorința de a-i vedea pe fiecare prosperând în credința lor. Ei tânjesc după descoperiri spirituale. Pastorul tău râvnește la tot ce este mai bun pentru tine. Toate acestea, în timp ce încearcă să lupte cu propria lor fire pământească și să crească în propria relație cu Dumnezeu. Pastorii văd postările de pe Facebook. Pastorii aud șoaptele. Pastorii îndură negativitatea. Pastorii au grijă în permanență de oi în timp ce se luptă cu lupii. Pastorii toarnă și iar toarnă – ei rareori fiind umpluți.

Ce îl face pe un pastor să continue? Tu. Tu – persoana care este cu adevărat înfometată. Tu – persoana care se închină cu pasiune și libertate. Tu – adolescentul care se străduiește să fie un ucenic al lui Isus. Tu – mama singură care înțelege frumusețea speranței găsite în Hristos. Tu – cel care intră pe ușă pentru prima dată pentru că ești în căutare de pace, speranță și comunitate.

Roagă-te pentru pastorul tău. Slujește alături de pastorul tău. Vorbește cu pastorul tău. Încurajează-ți pastorul. Ei sunt oameni. Au nevoie de tine mai mult decât crezi.

Știri Creștine

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.