Trec ani grăbiți.

Trec ani grăbiți. Și trecem și noi
Pe-a vremii pustie cărare,
Suntem istoviți de vânturi și ploi,
Suntem rătăciți, suntem tot mai goi
Și puterile sunt tot mai rare.

Trec ani și-n suflet e tot mai pustiu,
Rămase aprins, doar dorul de cer
Iubirea se pierde în val purpuriu
Și lacrimi, cad mult prea târziu,
Prea mulți sunt acei ce repede pier.

Zidul ce-i pus între inimi, mă doare
Simțim tot mai rar, cu cel apăsat
El vrea mână întinsă, noi adorare,
Ne întoarcem, fugim să nu știm că moare,
Că fost-am pe acolo, demult am uitat.

Mă doare cărarea, ce nu-i bătucită
Și porțile ce stau tot mai închise.
Cu inima grea, de rană zdrobită
Tânjesc după o vorbă ce nu e primită
Au teamă de tot, au teamă de vise.

Trec ani grăbiți. Și-un ultim popas
Îl cerem cu greu, îl cerem cu teamă,
Că poate-i departe, că poate un pas,
Nu vom ști niciodată cât a rămas,
Și atât de târziu să iei seamă.

Și ani, în fugă trecut-au mereu
S-a închis fila,din cartea ce-o ai.
Dar știu, când drumul era mult prea greu,
A fost aproape doar Dumnezeu,
Și o călăuza prin vreme, spre rai!

D.B.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.