Vaticanul se pregătește pentru o situație care nu s-a mai văzut din anul 1417: Lasă Benedict un testament sau decizia va fi luată de Papa Francisc?

Când Papa Grigore al XII-lea, ultimul papă care a demisionat înainte de Benedict al XVI-lea, a murit în 1417, evenimentul nu a interesat aproape pe nimeni, notează Reuters.

Grigore demisionase cu doi ani mai devreme, în 1415, și și-a petrecut restul zilelor aproape în anonimat, la sute de kilometri de Roma. A fost înmormântat discret în Recanati, un oraș din apropierea coastei nordice a Adriaticii.

Situația va fi mult diferită odată cu trecerea în neființă a lui Benedict, în vârstă de 95 de ani, despre care Vaticanul a declarat că se află într-o stare gravă, dar stabilă, după o deteriorare bruscă a stării sale de sănătate în timpul Crăciunului.

Vaticanul are ceremoniale extraordinar de amănunțite pentru ceea ce se întâmplă după ce moare un papă în funcție, dar nu există ritualuri pentru un fost papă.

După moartea lui Benedict, Vaticanul va trebui să elaboreze, cel puțin parțial, noi ceremoniale.


Acestea ar putea fi un model pentru alți papi care aleg să demisioneze în loc să domnească pe viață, inclusiv pentru Papa Francisc însuși într-o zi, spun surse de la Vaticanul.

Citește tot articolul accesând următorul link: https://www.hotnews.ro/stiri-international-25994943-vaticanul-pregateste-pentru-situatie-care-nu-mai-vazut-din-anul-1417-lasa-benedict-testament-sau-decizia-luata-papa-francisc.htm

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.