Kalahari New Hope, Namibia

Urcasem deja în mașină și pregăteam de plecare. Îl observam din profil. Nu-mi amintesc cum Îl cheamă. Îmi amintesc doar unde eram. După orele de drum de piatră, mersesem încă vreo două prin bush, oprisem pe la câteva sate și ăsta era ultimul la capăt de drum. Câteva colibe. Nu mulți oameni dar oameni foarte faini. Împărțisem haine deja. Dar bărbații primise foarte puțin. Pentru că era sat așa mic am hotărât să dăm și câte o căciulă și cate o geacă copilașilor. Câtă bucurie!!! Apoi pentru că un singur bărbat din cei patru din sat găsise o geacă în pachet și ceilalți erau foarte slab îmbrăcați, fetele au cautat în sacii pentru adolescenți să vadă dacă găsesc câte o geacă și pentru bărbații din sat. Pentru 3 găsise cu greu. El rămăsese ultimul! Fetele scormoniseră deja cam toți sacii. Priveam la cât de expresivi erau ochii lui la fiecare geacă pe care o verificau fetele! Atâta emoție! Fetele ajunsese la ultimele geci din sac și vorbeau între ele dezamăgite că nu-i găsesc și lui o geacă. El nu înțelegea ce ziceau ele, dar se uita de la una la alta și în ochii lui parcă se stingea ultima rază de speranță… Nu cred că am avut atâta emoție pentru vreo haină vreodată. Dar pentru el o geacă ar fi înseamnat foarte mult. Poate prima geacă…

E așa frumos să vezi copilași cum se roagă! Nu mă refer așa mult la momentul când deschidem sacul de jucării în sate mai mici unde calculăm că ne ajung cele care le avem la toți copiii din sat. Atunci vezi deseori copilași cu mâinile împreunate, murmurând o rugăciune cu ochii pe sacul de jucării. În ochii lor vezi speranța că vor primi și ei o jucărie. Poate se roagă să primească una anume… nu știu… Mă refer la felul în care se roagă copilașii când ne rugăm cu biserica! Unii pe genunchi din proprie inițiativă. Alți în picioare. Mânuțe împreunate, ochișori închiși….. și rugăciunea curge! Uneori chiar cu mai multă pasiune decât la unii adulți!

Nu am simțit că e Crăciun! Ieri chiar a fost cea mai fierbinte zi de 25 decembrie pe care am trăit-o! Nu luminițe, nu zăpadă, nu cadouri învelite în hârtie lucioasă, nu portocale, nici bomboane…. Dar simt cu adevărat că Hristos s-a născut! Și se naște în continuare în multe inimi!

Călătoria i s-a terminat brusc în apă! Se zbătea energic la început să iasă…apoi din ce în ce mai slab, dar ochii îi luceau puternic încă. Deodată o mână îl aruncă afară din apă și aterizează pe nisipul care încă păstra căldura zilei. Era doar unul din zecile de fluturi de noapte, gri cu ochi ce lucesc de un roșu aprins, pe care îi scoatem din lighean să avem loc să ne spălăm pe picioare după multe ore încălțați pe nisipul fierbinte!

Se poate face duş cu doar un litru de apă! Inclusiv spălat pe păr! Secretul e să folosești strictul necesar de șampon și săpun…să nu faci spumă degeaba…și să nu curgă strop de apă fără rost!

Toată echipa era frântă! Încă o altă zi lungă pe sate… făceam duş pe rând dintr-o găleată suspendată și cine apuca să facă duş cădea direct la orizontală! Era târziu, se făcuse noapte de ore bune deși e vară aici. Încă erau câțiva la coadă la duş…alți încercau să doarmă…. Iar altul a început să tușească….o tuse urâtă de câteva ore… Dimineața e grea trezirea, se deschid corturile pe rând după ce se aude claxonul mașinii și apare câte un ciufulit, cu ochii umflați de somn…dar încercăm să ne organizăm să plecăm cât de repede. Ne așteaptă drumuri lungi și mulți oameni nerăbdători!

Nu-I ușoară misiunea!
E mult mai grea decât cred unii!

…. dar nici așa grea cum cred alții…

E frumos! Fiecare răsărit și apus, cerul atât de înstelat cum doar aici am văzut … focul care arde încet seara cu un ceainic deasupra… să îți întinzi oasele obosite în cort cu o inimă mulțumitoare simțind că și azi ai făcut ce trebuia… Când te apropii de un sat și auzi copiii strigând cu atât entuziasm “Kalahari, Kalahari…” iar când ajungi lângă ei chipurile strălucesc de bucurie… unii țopăie, alții te salută cu mișcări largi de mână… apoi saluturile parcă nu se mai termina “Moro brother” “Moro sister” “God bless you!” “!ku #kaia?”… tripla strângere de mână și dubla îmbrățișare! E frumos să vezi cum ascultă când povestești despre Isus! La îndemn de mulțumire, cum nu se mai termină rugăciunea, deși alții au mult mai multe motive de mulțumire… E frumos pe unele sate să vezi cât de corecți sunt cu împărțeala și să vezi că asta se întâmplă acolo unde e o biserică sănătoasă! Să vezi liderii de pe sate cât de mult s-au maturizat! E frumos când ai apă! Fiecare loc cu umbră! E frumos cum strălucește Hristos în inimile devotate ale voluntarilor! Și nu am mai mult timp să scriu tot ce e frumos aici…dar e frumos!

Mergem pe două urme de roți pe nisip afânat. Remorca e mai lată decât mașina și ia cu roțile tufele cu spini de pe margini.
Avem greutate mare. Remorca plină de haine iar în camionetă voluntarii,roți de rezervă, cricuri, scule și mâncare. Se conduce cu concentrare…multe hopuri și risc de a rămâne blocat. Facem multe pene, mașinile se strică mult, deși e uimitor cât rezistă în condițiile astea…și consumul de diesel e foarte mare….
Deodată pe plafonul cabinei se aude o bătaie hotărâtă… semn că trebuie să oprim! De data asta sunt 2 elefanți… unul mai micuț pe stânga, altul mai mare pe dreapta care vine puțin spre noi… apoi se întoarce și își vede de rupt crengi…

Continuăm mai departe…

O să scriu cât de repede găsesc un moment!

Cu multă căldură, vă urăm sărbători fericite cu Hristos în inimă!

Ovi Pater

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.