Stimați frați slujitori,Dragi frați și surori în Domnul Isus Cristos


Lumea în care trăim ne bombardează cu vești. Din nefericire, multe dintre ele sunt negative și neplăcute. Pentru a nu fi prinși în cursa îngrijorărilor, atât de dăunătoare sufletului și trupului, vă invit în aceste zile de sărbătoare să privim spre Domnul Isus Cristos. Să ne oprim, să facem liniște în cugetele noastre și să auzim încă o dată vocea Lui.
Convinși că Mântuitorul este Același, putem fi siguri că sfaturile și îndemnurile Lui rămân aceleași. Așadar, la fel ca în trecut, și în conjunctura prezentă, celor care iubesc păcatul și trăiesc în el, Mântuitorul le vorbește despre pocăință. Celor mândri, îngâmfaților, Mântuitorul le amintește despre smerenie. Pe cei „trudiți și împovărați”, Domnul Isus îi cheamă la o apropiere grabnică și reală de El. Celor care sunt prinși deja în mrejele îngrijorărilor, Domnul Isus le amintește să le arunce pe toate în grija Lui. La fel ca ucenicilor altădată, creștinilor triști Domnul Isus le spune: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27). Pentru creștinii obosiți, îngenuncheați, îndemnul Mântuitorului este: „Întăriți-vă dar mâinile obosite și genunchii slăbănogiți” (Evrei 12:12). Celor singuri sau celor care se simt abandonați Domnul le spune: „Eu sunt cu voi în toate zilele…”. În cazul în care unii adoptă o atitudine de lejeritate, Mântuitorul îi avertizează: „Fiţi treji şi vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Dacă unii au ajuns să se concentreze și să investească mai mult în cele pământești, vremelnice, Mântuitorul le amintește: „Căci Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17). Celor asupriți, nedreptățiți, batjocoriți poate chiar de frații lor sau de cei din familie, Domnul le spune: „Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi! Fiindcă Duhul slavei, Duhul lui Dumnezeu, Se odihnește peste voi” (1 Petru 4:14). Slujitorii loiali, muncitorii sinceri sunt asigurați că „Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați ajutorat și ajutorați pe sfinți” (Evrei 6:10). Sigur Dumnezeu nu îi uită, nici acum, pe cei care ezită sau amână împăcarea cu Tatăl. Acestora li se spune, încă o dată, că ziua mântuirii este astăzi, că momentul prielnic este acum. Ei sunt avertizați să aleagă înțelept, ca nu cumva „să se pomenească veniți prea târziu”.
După cum știm așa de bine, tuturor bătrânilor li se spune să fie un model, tinerilor li se amintește despre curăția morală și fizică, părinților li se spune să investească în creșterea copiilor, soților li se amintește să își iubească soțiile, iar soțiilor – să își respecte soții așa cum cere Cuvântul.
Frați și surori, noi nu Îl mai așteptăm pe Domnul Isus să se nască în iesle, să meargă la Iordan, în Ghețimani sau la cruce. Nu așteptăm nici învierea și nici înălțarea Lui la cer. Noi Îl așteptăm pe Cel veșnic viu să revină pe norii cerului, să își adune copiii de pretutindeni și să își ducă Mireasa în glorie veșnică. Datorită acestei așteptări glorioase, „să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului și să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu” (2 Corinteni 7:1).
Apropierea revenirii în slavă a Domnului Isus Cristos să ne motiveze și să ne înflăcăreze în vestirea Evangheliei, în proclamarea veștii minunate: „S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul” (Luca 2:11).
Prin Domnul Isus Cristos, fiți binecuvântați de Tatăl ceresc și, în puterea Duhului Sfânt, fiți o binecuvântare pentru cei din casa și din adunarea voastră!
Continuați să aveți zile de sărbătoare frumoase, în care Duhul Sfânt să vă pregătească mai mult și prin voi să pregătească pe cât mai mulți pentru Sărbătoarea veșnică!

Viorel Iuga

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.