Mă întorc acasă iarăși de Crăciun

Mă întorc acasă iarăși de Crăciun
În țara mea, la vatra părintească
E drumul lung și greu, sunt obosit
Dar știu, în prag e cineva să mă primească.

Mi-aș fi dorit să fie toți cei dragi acasă
Să fie acolo al meu părinte bun,
Să ne colinde iar de o noapte sfântă,
Când vin acasă, iarăși de Crăciun.

Mi-aș fi dorit să mai aud povestea
Mariei și-a lui Iosif, pornind încet la drum
Copilului născut, acolo jos pe paie
Spre casă de Crăciun, pornit-am eu acum.

Să-mi cânte la ferestre, copii iar colinde
Să ne-așezăm apoi cu toți la masă
Să fie sărbătoarea a Celui din Lumină
Și astăzi, de Crăciun mă întorc acasă.

Mi-aș fi dorit atât de multe astăzi
S-ajung mai repede și drumu-i greu,
Și inima mea frântă să fie alinată
Acasă de Crăciun voi fi mereu.

În țara mea de dincolo de stele
Mă voi întoarce într-o zi, vă spun
Și am să stau la masă lângă Tata
Acasă voi fi veșnic, de Crăciun!

DB.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Salvează legătura permanentă.