„Noi suntem sarea pământului. „Sarea este bună” (Mc. 9:50). Suntem şi noi buni? Oare saram noi hrana altora? Dăm şi noi un gust şi un sens vieţii altora? Sau îi lăsăm pe oameni fără sare aşa cum suntem noi, deţinuţii? Numai faptul că Biblia ne numeşte „sarea pământului” nu este suficient. Un prieten al meu, care era profesor, avea un elev foarte capabil dar extrem de leneş. El a prezentat într-o zi o temă proastă. Profesorul l-a mustrat, însă i-a dat nota maximă, zicându-i că, după ce a obţinut nota aceasta, ar trebui în viitor, să se arate vrednic de ea. Dar cum devenim noi buni? Condiţiile nu prea ne favorizează. Iniţial, eu nu am existat. Apoi, am fost făcut pornind tocmai de la elementele care alcătuiesc ţărâna pământului. In curând, eu mă voi întoarce în ţărână. Sufletul meu este păcătos prin moştenire. Nu există nici o şansă să devin mai bun prin eforturile iniţiate de voinţa mea. Voinţa mea nu este în stare nici să mă facă să rămân bun dacă aş ajunge vreodată aşa ceva. De aceea, noi suntem siliţi să ne bizuim numai pe harul lui Dumnezeu. A devenit bun numai acela care a făcut descoperirea colosală că nu este nimic bun în sine însuşi şi că nici nu poate deveni bun prin el însuşi. Şi atunci L-a rugat pe Dumnezeu să-l facă El în stare să devină bun. Rezultatul este că omul acesta moare şi devine o altă făptură. Tu devii EL. Toate meritele LUI sunt acum ale noastre, fără excepţii şi fără rezerve. Sunteţi la fel de îndreptăţiţi să vă declaraţi posesorii meritelor şi bunătăţii lui Cristos pe cât de îndreptăţiţi sunteţi să vă consideraţi proprietarii unor bunuri pe care le-aţi dobândit, în mod legal, printr-un act de moştenire.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.