Chenoza ne descoperă faptul profund că smerenia nu-i un simplu atribut moral al firii omenești, o atitudine a creaturii în fața atotputerniciei Creatorului. Smerenia, ca și dragostea, e mai întâi dumnezeiască. E de origine divină și împlinește aceeași funcție de fundamentală relație ca și dragostea. Dumnezeu e smerenie așa cum e dragoste; și dragostea în sine implică smerenia, implică uitarea de sine în aplecarea către celălalt. În acest sens se poate spune că Dumnezeu este smerenie și totodată dragoste, adică, într-un cuvânt, că este chenoză: dragoste care se smerește. Perfecțiunea smereniei o aflăm tot în Dumnezeu, așa cum ne-a arătat-o Mântuitorul Hristos, cum ne-o arată Întruparea în întregul ei pogorământ.
(Constantin Galeriu)

Via: Ghiță Mocan