V O R B E

Fiul lui Dumnezeu n-a venit numai în om, ca un cuprins al lui, ci S-a făcut ceea ce ne întâmpină direct din orice semen, subiect omenesc de comuniune, ceea ce ne agrăiește din om, persoană, intenționalitate după comuniune, având tot suportul real al omului în înfățișarea Sa concretă. (…) Între oameni a pășit un Om al cărui centru nu mai este afară de Dumnezeu, ci în Dumnezeu sau însuși Dumnezeu. Relațiile celorlalți oameni cu acest Semen nu mai înseamnă relații trăite în afară de Dumnezeu, ci relații cu Dumnezeu însuși… În mijlocul omenirii s-a plasat un centru dumnezeiesc. Omenirea și-a câștigat, în regiunea ei ontologică, un centru și acest centru este Dumnezeu-Cuvântul. (…) Prin întruparea Sa, Cuvântul dumnezeiesc a început opera de adunare a omenirii într-o împărăție a dragostei. Făcând cca un centru ipostatic al ei să coincidă cu un centru ipostatic al dumnezeirii, lucrarea naturii omenești e repusă în cadrul persoanei Sale pe linia de manifestare a celei mai depline intimități cu Dumnezeu și intenționalități după comuniunea cu semenii.
(Dumitru Stăniloae)

Via: Ghiță Mocan

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.