Rugăciune pentru Misiune

Grupuri etnice neatinse cu Evanghelia

Conform Joshua Project, din cele 17.431 de grupuri etnice existente, 7.399 sunt încă neatinse cu Evanghelia (3,28 miliarde de oameni).

Viziunea APME este de asista Biserica în împlinirea Marii Trimiteri. Ne dorim ca Evanghelia să ajungă până la marginile pământului și în mod special la aceste grupuri, în generația noastră. De aceea vă provocăm să vă rugați acum pentru grupul etnic prezentat mai jos și dacă Domnul vă pune pe inimă chiar să îl adoptați și să vă rugați constant pentru acest grup.

Grupul etnic: Lohar
Țara: India
Populație: 9.539.000
Biblia: tradusă complet
Religia principală: hinduism
Stare: neevanghelizați
Aderență creștină: 0,01%
Evanghelici: nu se cunosc

Poporul Lohar este un popor nomad de fierari din India care călătoresc pentru a-și vinde marfa. Sunt descendenții unei caste înalte de făuritori de arme de pe vremea regatului Mewar din India. După căderea regatului în 1568 au devenit nomazi săraci și au rămas așa până în zilele noastre.

Majoritatea locuiesc în statul indian Rajasthan, unde duc vieți grele, în sărăcie extremă, cu toate că muncesc din greu.

Sunt disprețuiți în sistemul de caste din India datorită stereotipului nomad, precum ideea că nomazii sunt hoți sau corupți, deși în general muncitorii din poporul Lohar muncesc până la 14 ore pe zi.

Lohar sunt marea majoritate hinduși, religia antică a Indiei. Hindușii se închină și slujesc zeilor panteonului hindus, vizitează temple și oferă rugăciuni, mâncare, flori și tămâie din puținul lor zeilor în speranța că vor primi protecție și beneficiile atât de necesare lor.

Dumnezeu să se îndure de poporul Lohar și să lucreze în mod miraculos în mijlocul lor pentru a-i ridica din locul smerit și plin de durere în care se află. El să li se descopere ca Singurul Dumnezeu care poate restaura o trestie frântă și să-i mântuiască.

https://www.facebook.com/1455381658103688/posts/pfbid0HhKPrCgnK6bnasHf6AWDcZEBFCZy3UBz1yCBY11bAjvf5nE1H9YKog5oLmCbdg1Sl/

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.