Neastâmpărat sunt ca argintul viu…
Nu m-am născut să număr stelele pe cer
Și nici, stingher,
Aurului să-i slujesc – argat neghiob –
Și râuri pământești să-i cer…
Nici să subjug,
Nici să fiu rob…

Eu m-am născut să mă dărui
Oricând și-orișicui…
Să mă clădesc citind, să mă izbesc și să mă nărui…
S-aduc în casă-mi zarea, să-nalț pământu-n cer,
Să dau, și niciodată-napoi să nu mai cer…

Pământul țării mele cu viforele lui,
Cu munții pân’ la ceruri, cu norii-i haihui,
Mi-a dăruit un suflet pe care-l dau oricui
Ca pe o poamă grea
C-un gust ce-n lumea-ntreagă îl are numai ea…
O poamă pârguită abia,
În țara mea
De arșiță și nea…

Din noaptea-mi mută, aspră așa cum alta nu-i,
Din casa mea pe care-nainte nimănui
N-o-nchid și n-o încui,
Întind o mână albă, de frate, orișicui,
Căci m-am născut să dărui, să mă dărui
Oricând și-orișicui;
Să-mi fac o sfântă lege din risipă,
Să mă clădesc cântând, cu fiecare clipă,
Cu fiecare clipă să mă dărui…
(Aron Cotruș)

Via: Mocan Ghiță